Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şi-a dat demisia. O dată cu moartea interlopului Emi Pian din clanul Duduienilor, scandalurile s-au ţinut lanţ în structurile Ministerului de Interne. Au apărut acuzaţii de complicităţi la vârf între interlopi şi oamenii legii, suspiciuni de anchete blocate şi tabere din Poliţie care pactizează cu infractorii. Explicaţii au fost date la momentul respectiv, dar ele nu au convins pe nimeni. Se spune că ar fi fost o negociere pentru ca înmormântarea lui Emi Pian, lider al clanului Duduienilor, să se facă în linişte. Întâlnirea a ridicat semne de întrebare privind relaţiile dintre poliţiştii şi interlopi. Au trecut trei săptămâni de la moartea lui Emi Pian şi Poliţia Română încă se cutremură.La finalul unei conferinţe de presă, şeful Poliţiei Române și-a anunţat retragerea din funcţie.Inițial, fostul șef al Poliției Române a anunțat o captură uriașă de droguri, mai apoi că se înființează o poliție specială pentru școli, iar la final a acuzat mai multe atacuri asupra Poliției făcute în ultima perioadă, în ultimele săptămâni, după acea întâlnire pe care a avut-o la miezul nopții cu membri ai clanului Duduianu. Liviu Vasilescu a spus scurt că se retrage din funcția de șef al Poliției Române, însă rămâne ofițer de poliție pentru a-și continua treaba. Este o primă demisie pentru că în acest scandal sunt implicați mai mulți șefi din Poliție, inclusiv șefi din Poliția Capitalei au fost la întâlnirea cu liderii clanului Duduianu.
ŞEFUL POLIŢIEI ROMÂNE A DEMISIONAT
34
articolul precedent