PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SENATORII AU RESPINS CODUL LUI STROE – VIDEO

SENATORII AU RESPINS CODUL LUI STROE – VIDEO

de Andrei Oprescu
12 vizualizări

Senatul a respins proiectul noului Cod rutier propus de fostul ministru PNL Stroe

Senatorii au respins proiectul noului Cod rutier, propus de fostul ministru de Interne liberal Radu Stroe. Senatul a respins acest proiect in calitate de prima Camera sesizata.

Potrivit proiectului, erau înăsprite sancţiunile pentru fapte cu pericol social deosebit şi care influenţează direct siguranţa traficului – nerespectarea normelor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul pe autostradă pe contrasens, depăşirea vitezei maxime admise cu mai mult de 60 de kilometri pe oră şi conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată.

Guvernul propunea amenzi cuprinse între 4.000 şi 10.200 de lei dacă aceste fapte au ca urmare producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

În proiect se menţionează explicit că este aflată sub influenţa băuturilor alcoolice orice persoană care are o concentraţie alcoolică peste 0,15 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat sau 0,2 grame pe litru alcool pur în sânge ori a substanţelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

 

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe