Sarbatoare mare pentru crestinii ortodocsi! In fiecare an, pe 29 iunie, sunt praznuiti Sfintii Petru si Pavel. In acest an, postul celor doi Apostoli a fost unul scurt, de doar trei zile. Sfantul Pavel este considerat patronul agricultorii, iar Sfantul Pavel este supranumit ”Apostolul neamurilor”. Le uram si noi „La multi ani” tuturor celor care isi sarbatoresc astazi onomastica.
Sfantul Petru a fost fratele Apostolului Andrei, cel intai chemat. S-a numarat printre primii ucenici care au venit la mormantul lui Hristos dupa ce femeile au anunţat invierea Sa. Tot el a fost cel care si-a exercitat rolul de conducator al apostolilor dupa ce Mantuitorul s-a inaltat la ceruri. Despre Petru se stie ca s-a numarat printre apostolii care au savarsit primele minuni în numele lui Iisus Hristos. In traditia populara se spune ca Sfantul Petru a fost atat de credincios si harnic incat, atunci cand Dumnezeu l-a suit l-a cer i-a incredintat portile si cheile Raiului. Se crede ca, fiind cel mai mare peste camarile ceresti, el imparte hrana animalelor din salbaticie si fierbe grindina pentru a o marunti si a fi mai putin periculoasa in momentul in care o arunca pe pamant.
Sfantul Pavel, supranumit si “Apostolul Neamurilor”, a fost evreu. La nastere a primit numele de Saul, a fost crescut si educat in traditie fariseica, la Ierusalim. A crescut vazand in credinta creştina un dusman de moarte si a fost un persecutor al crestinilor. Viata lui s-a schimbat radical in momentul in care, mergand spre Damasc sa-i aresteze pe crestinii de acolo, Iisus i s-a aratat invaluit de o lumina puternica. Dupa acel moment, s-a alaturat crestinilor si a primit numele de Pavel.
Aproximativ 500.000 de romani au onomastica sambata, informează Ministerul Afacerilor Interne.
ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu
http://youtu.be/P_OLuxkfnoY