PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SIMONA, PRIMITĂ CA O CAMPIOANĂ – VIDEO

SIMONA, PRIMITĂ CA O CAMPIOANĂ – VIDEO

de admin
5 vizualizări

Simona Halep a pierdut finala turneului de la Roland Garros, 4-6, 7-6, 4-6 cu Maria Sharapova, dar a lăsat o impresie excelentă. Românca a urcat azi pe locul al treilea mondial, după un turneu la care nu a pierdut nici un set până în finală. Halep și Sharapova s-au bătut mai bine de trei ore pentru trofeu, într-o finală considerată drept cea mai spectaculoasă din ultimii ani. Sportiva din Constanța, revelația anului în circuitul WTA, a fost susținută de peste o mie de români în tribunele arenei Philippe Chatrier. Acasă, duminică seară, la întoarcerea pe Otopeni, Halep a fost așteptată de câteva mii de fani, care au primit-o cu felicitări, flori și încurajări.
Este un moment deosebit pentru mine și vă mulțumesc că m-ați primit atât de călduros! Le multumesc românilor care m-au susținut atât la Roland GarRos, dar și celor de acasă, care m-au urmărit fața televizoarelor. Mă bucur că am realizat această reușită și mă bucur că sunt româncă. Mulțumesc și părinților, familiei mele, care mă susțin tot timpul, care s-au bucurat pentru mine când a fost cazul, dar au și suferit întotdeauna alături de mine când am avut momente grele, a declarat Simona Halep într-o conferință de presă susținută chiar la Otopeni.
Pentru performanța de la turneul parizian, Simona va fi recompensată cu 825.000 de euro.

Reporter: ionuț marin

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe