PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SOARTĂ CHINUITĂ PENTRU O MAMAĂ SINGURĂ

SOARTĂ CHINUITĂ PENTRU O MAMAĂ SINGURĂ

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

ANINOASA, DÂMBOVIŢA

Soartă chinuită pentru o mamă care îşi creşte singură băiatul de 16 ani. În 2011, femeia a avut un accident de circulaţie în Spania, în urma căruia i-a fost afectată coloana cervicală. Mihaela a suferit o operaţie şi părea că este mai bine, dar în 2014 durerile i-au revenit. Mâna şi piciorul de pe partea stangă sunt aproape paralizate, iar femeia abia se mai poate descurca. Are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a merge din nou la medici şi pentru a începe recuperarea înainte să rămână imobilizată la pat.

Mihaela se afla în maşină cu soţul şi cu fiul, în momentul producerii accidentului. Cei doi soţi se aflau în Spania la muncă, iar într-o intersecţie şeful poliţiei din localitatea respectivă i-a izbit în plin.

În Spania nu i s-a făcut niciun RMN, ci doar simple controale de rutină, iar starea Mihaelei se agrava treptat.

După multe insistenţe, a ajuns la un neurochirurg care a decis că femeia are nevoie de operaţie cu grefon osos şi plăcuţe metalice. Mihaela a refuzat intervenţia chirurgicală, de teamă să nu rămână paralizată, iar la un moment dat s-a întors alături de familie în ţară. Durerile au devenit din ce în ce mai puternice.

După operaţie, femeia s-a refăcut repede, dar a primit o altă lovită: despărţirea de soţul ei. Îl creşte singură pe baiatul de 16 ani, iar tatăl copilului o sprijină financiar în acest sens. Mihaela nu mai are niciun venit, întrucât nu poate munci. La trei ani după operaţie, mâna şi piciorul i-au amorţit din nou, iar durerile de cap extrem de puternice au revenit.

Mihaela este o fire activă şi spune că nu poate sta în repaos total aşa cum i-au recomandat medicii. Are un copil de crescut şi o mamă bolnavă, imobilizată la pat, de care are grijă. În data de 17 martie, Mihaela trebuie să ajungă din nou la Bucureşti, pentru un nou RMN şi pentru a începe o nouă serie de recuperare, însă, nu are banii necesari.

Femeia de 42 de ani ştie ce înseamnă durerea şi nu a rămas niciodată indiferentă la suferinţa celor din jur. Mihaela a fost Moş Crăciun pentru trei fraţi din Târgovişte rămaşi orfani de mamă după ce femeia a fost răpusă de cancer chiar în pragul sărbătorilor de iarnă. Atunci, Mihaela a strâns toate lucrurile de care Cristi şi fraţii lui aveau nevoie şi i-a ajutat din tot sufletul. Acum ea are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet! Haideţi să-i uşurăm existenţa tinerei mame.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe