Se mândresc cu realizări, sunt specialiști în promisiuni și tăieri de panglici și sunt însetați de băile de mulțime, dar odată ajunși în fotoliile calde, cu greu îi mai dezlipsești de scaun. N-ar fi rău, dacă asta ar însemna că muncesc cu drag și spor pentru popor. Dar odata ajunși în funcție, politicienii de Dâmbovița, căci despre ei este vorba, sunt brusc loviți de amnezie și uită pentru ce ocupă scaunul. Resemnat, după atâtea generații care i-au bătut la ușă cerșind voturi și apoi i-au închis ușa în nas, și poporul uită pe cine a pus ștampila. MDITV a dat startul campaniei „Spune-mi ce-ai făcut ca să-ți spun cine ești”, o campanie dedicată vocii poporului prin care ne-am propus să aflăm cât de cunoscuți vă sunt cei pe care îi plătiți să vă reprezinte interesele. Protagonistul episodului de astăzi este parlamentarul Marius Isăila.
Marius Ovidiu Isăilă continuă lista parlamentarilor în cazul cărora sunt certe două lucruri: anonimatul până la alegerile din 2012 și traseimul politic. Ovidiu Isăilă a candidat la alegerile parlamentare pe listele PDL, partid care la momentul respectiv făcea parte din Alianța România Dreaptă alături de Forța Civică și PNȚCD, însă imediat după alegeri ARD s-a scindat. Alegerile parlamentare îi aduc lui Isăilă un scaun de senator în colegiul uninominal nr. 3 Titu-Răcari. În februarie 2014 Ovidiu Isăilă se desparte de partidul care îl propulsase în Senat și devine independent până în 2015. În septembrie 2015 schimbă din nou traseul politic și intră în PSD ca mai apoi să ajungă UNPR-ist. Chiar dacă a fost în atenția presei cu oportunismul de care a dat dovadă, Isăilă pare că a rămas același anonim ca și înainte de alegeri pentru electorat.
Un scandal avea să îi pună numele pe lista neagră a DNA. Marius Ovidiu Isăilă a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2014, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență și de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.