Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit la un post de televiziune despre modul în care evoluează epidemia de coronavirus în România și cum am ajuns să avem un număr atât de mare de noi infectări. 9 iulie a marcat un record al cazurilor de îmbolnăviri înregistrate într-un interval de 24 de ore – 614. Ministrul a insistat din nou pe cât de importante sunt regulile de igienă și de distanțare socială și a vorbit despre carantină și izolare, în condițiile în care o lege în acest sens a rămas blocată în Senat. Tătaru a mai vorbit și despre capacitatea sistemului sanitar românesc de a gestiona un eventual număr chiar mai mare de pacienți COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, nu se impune o nouă stare de urgenţă din cauza numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar că, în condiţiile în care legislaţia va permite, anumite localităţi sau chiar regiuni ar putea intra în carantină. El a subliniat că prelungirea stării de alertă este ”aproape iminentă”.
„În momentul de față nu avem evoluție pentru starea de urgență. Noi suntem pregătiți pentru o perioadă de două săptămâni, 14 zile, să avem o evoluție, poate un 500, poate 600, poate 700 de cazuri. Dar prelungirea unei stări de alertă, după 15 iulie, este aproape iminentă. Măsurile de relaxare depind de evoluție, Sunt niște reguli foarte simple”, a declarat Nelu Tătaru.