PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » STAT VS. PRIVAT PE CALEA FERATĂ

STAT VS. PRIVAT PE CALEA FERATĂ

de Mditv
2 vizualizări

Bucurie mare pentru dâmboviţenii din zona de nord a judeţului, datorita reluării traficului feroviar pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa. Ambiţia Ministrului Transporturilor de a reintroduce două garnituri, după ani de promisiuni, este de fapt o luptă cu mediul privat. Se anunţă mai multe trenuri pentru călătorii private, iar riscul ca angajaţii nemultumiţi de la CFR să se îndrepte către patronat este din ce în ce mai mare.

Unii dintre călători au aflat de TFC-uri şi deja au solicitat subvenţiile de călătorie, în avans.

Garniturile private pot prinde teren în faţa celor de stat şi din cauza personalului de la CFR, care ameninţă în continuare cu greva generală. Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu li se respectă drepturile băneşti. Astfel, cer creșterea salariilor cu cel puțin 10%, acordarea de tichete de masă și vouchere de vacanță, dar și asigurarea funcţionarii în bune condiţii a activităţii desfăşurate în acest domeniu.

Dacă nu vor ajunge la un acord comun, greva se va declanşa înainte de sfârşitul lui octombrie, iar traficul feroviar va fi blocat în totalitate, la mai puţin de o lună de la reintroducerea celor două garnituri. Situaţia nu este deloc bună nici acum. Se pare că cetăţenii revin greu la vechiile obiceiuri, iar cei care au optat pentru naveta cu trenul sunt foarte puţini.

După ce vor porni pe şinele de cale ferată şi garniturile private şi după negocierile sindicaliştilor, cu privire la grevă, rămâne de văzut dacă garniturile CFR-ului vor rezista în faţa patronatului. Războiul între stat şi privat, în transportul feroviar, începe în data de 15 octombrie.

MIHAELA CIOBĂNOIU

EUGEN BĂNESCU

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe