PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » STOP VIOLENŢEI DOMESTICE

STOP VIOLENŢEI DOMESTICE

de Mditv
12 vizualizări

Au spus STOP violenţei domestice! Sute de tineri au mărşăluit astăzi pe străzile Târgoviştei şi au scandat lozinci împotriva violenţei. Acţiunea face parte din seria manifestărilor derulate anual în ultima decadă din noiembrie, cu scopul de a sensibiliza opinia publică în privinţa efectelor dramatice ale acestui fenomen. În manifestare au fost incluse şi câteva siluete, colorate în roşu, unde trecătorii au aprins candele în memoria victimelor violenţei. Indiferent de forma pe care o ia, ameninţare, abuz, intimidare, lovire, acest fenomen este greu de combătut.

Nu violentei! Violenta naste violenta! Toti meritam sa traim o viata libera! Indiferenta incurajeaza violenta! sunt doar cateva dintre mesajele transmise de participantii la marsul antiviolenta, organizat la Targoviste. Trecatorilor le-au fost impartite pliante si garoafe. Oamenii sunt indemnati sa nu ramana indiferenti la astfel de cazuri si sa anunte autoritatile.

Victimele violenţei primesc consiliere, adăpost şi sprijin în România, însă multe dintre ele cer ajutorul prea târziu sau de teama agresorilor acceptă calvarul. Într-un singur an, peste 100 de victime au beneficiat de serviciile sociale în Dâmboviţa.

Această femeie a îndurat calvarul bătăilor și violurilor 27 de ani. Cei doi copii și i-a crescut alături de un om care aplica oricând legea pumnului. Iar copiii erau martorii chinului. Au rămas marcați de acele scene în care tatăl lor o transforma pe mama în sac de bătaie.

În manifestare au fost incluse şi câteva siluete, colorate în roşu, unde trecătorii au aprins candele în memoria victimelor violenţei. De la an la an numărul tinerilor care participă este din ce în ce mai mare.

La finalul marşului au fost lansate 100 de baloane albe ca o formă de eliberare pentru cele 100 de victime care au reuşit să se salveze anul acesta în Dâmboviţa.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe