La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș efectuează 32 de percheziții domiciliare pe raza județului Argeș și a municipiului București, pentru probarea activităţii infracţionale a 25 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș. Anchetatorii susțin că din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2017, prin folosirea modului de operare „LOVERBOY”, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene. Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R. La acțiune participă luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Argeș, Dâmbovița și Vâlcea și din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R.
stiri Pitetsi
-
-
Panică pe Drumul Național 7, în apropiere de Pitești. Un tir încărcat cu plăci de OSB a luat foc în mers. Șoferul a scăpat cu fuga, însă mastodontul a fost cuprins de flăcări și a ars ca o torță. Incidentul a avut loc în comuna Bascov, din Argeș. Tirul era încărcat cu 5 tone de plăci de OSB și mergea de la Rîmnicu Vâlcea, către Pitești. Soferul a observat că de sub cabină ieșea fum și a tras pe dreapta. Imediat cabina a fost cuprinsă de flăcări și un rezervor de combustibil a explodat. De frica unui dezastru, polițiștii au blocat imediat traficul.Două echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului. Pompierii spun că tirul a luat foc din cauza frecării unei roți de tabla mașinii.
-
Scene de groază s-au petrecut joi noapte, pe autostrada Pitești-București! Un bărbat din Buzău a fost bătut și jefuit de un individ pe care-l luase la ocazie. Agresorul l-a aruncat pe șofer din mașină și a fugit cu autoturismul. Bărbatul de 64 de ani din Buzu mergea pe autostrada A1, de la București spre localitatea Cotmeana, din Argeș. Pe drum a oprit să ia un bărbat la ocazie. Nici prin cap nu i-a trecut că cel căruia a vrut să-i facă un bine avea un plan diabolic. Individul a început să-l loveasca violent pe șofer, apoi l-a aruncat din mașină și a fugit cu autoturismul omului. Bărbatul era plin de sânge si incoerent când au ajuns medicii de la Ambulanță la fața locului. La spitalul din Pitesti a fost supus mai multor investigatii. Polițiștii au deschis o anchetă și au facut filtre pe autostrada A1 și pe drumurile la care se poate ajunge din autostradă, ca să-l prindă pe suspect.
-
Sinucidere în Penitenciarul Mioveni. Autorul crimei din luna martie din comuna argeșeană Moșoaia, Constantin Cornel Diaconu, s-a sinucis,miercuri seară, prin înjunghiere. Individul era închis în Penitenciarul Mioveni în arest preventiv, după ce în martie și-a înjunghiat mortal concubina, o femeie de 30 de ani, mamă a doi copii. „Persoana privată de libertate D.C.C., în vârstă de 45 de ani, arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor, aflată în custodia Penitenciarului Mioveni, a fost prezentată la camera de stabilizare a Spitalului Penitenciar Mioveni în stare de inconștiență, fiind anunţat concomitent şi Serviciul de Ambulanţă Mioveni.Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, care, însă, au rămas fără răspuns, constatându-se decesul.Conform procedurilor legale, s-a procedat la informarea, de îndată, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, a Serviciului de Medicină Legală și a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Mioveni.A fost anunţată familia persoanei condamnate de către conducerea instituţiei.”, anunță Penitenciarul Mioveni. Vezi aici momentul când a fost prins!