PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TÂNĂRA UCISĂ TRĂIA SUB TEROARE

TÂNĂRA UCISĂ TRĂIA SUB TEROARE

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

 

Tănăra ucisă trăia sub teroare, din cauza militarului, spun rudele acesteia! Cei doi erau despărţiţi de o lună de zile, însă, subofiţerul Florin Oprea o urmarea pe cea cu care avea o fetiţă de trei ani, în fiecare zi. Certurile, jignirile, dar şi bătăile ar fi fost la ordinea zilei, dar nimeni nu a făcut cunoscut comportamentul militarului.

Familia tinerei de 27 de ani, ucisă de concubin într-un salon de înfrumuseţare, este distrusă. Spun că fata a trăit un coşmar alături de individ.

Rudele fetei ucise spun că este posibil ca bărbatul să fi fost afectat şi de cele trăite în teatrul de operaţiune în Afganistan şi că tulburările de comportament ar fi generate această experienţă traumatizantă.

Declaraţiile fostei soţii a militarului contrazic, însă, cele spuse de familia femeii ucise. Fosta soţie a fost căsătorită cu Florin Oprea înainte ca acesta să meargă în Afganistan, iar comportamentul era acelaşi. Femeia spune că avea probleme cu băutura, cu jocurile de noroc şi că era extrem de agresiv. Fosta soţie a reuşit să divorţeze înainte să se întâmple o tragedie.

Fosta soţie spune că a reuşit să divorţeze în baza certificatelor medico-legale pe care le-a scos în urma bătăilor primite. Nu a scăpat, însă, de bărbat şi a fugit din ţară, timp de doi ani.

Surprinzător este faptul că militarul nu a răspuns în faţa legii pentru agresivitatea lui.

Oprea Florin, militarul care și+a omorât cu cruzime fosta iubită, la Titu, a mai fost cercetat penal în 2011 pentru acte de violență. Pe atunci, Oprea Florin ar fi șicanat în trafic mașina în care erau fosta sa și cu iubitul său, un bărbat din Buzău.  Militarul a frânat în fața mașinii fostei soții, a coborât, ar fi lovit parbrizul mașinii și apoi l+ar fi agresat pe iubitul femeii. Sesizați, polițiștii din Titu au deschis un dosar penal petru săvârșirea infracțiunilor de lovire și distrugere, însă dosarul s+a soluționat de către procurori cu neînceperea urmăririi penale. Mai mult decât atât, iubitul femeii ar fi fost cel care şi-ar fi retras plângerea. IPJ Damboviţa sustine că afirmaţiile femeii sunt neadevărate, pe numele bărbatului nemaifiind depusă nicio plângere pentru acte de violenţă. Vecinii bărbatului sunt şocaţi de cele întâmplate. Spun că nu se gândeau că Florin poate fi în stare de aşa ceva, mai ales că era un militar bine instruit.

Regrete sunt şi din partea Garnizoanei Târgovişte.

De această dată agresivitatea bărbatului a mers prea departe. Florin Oprea a ajuns în faţa procurorilor militari şi riscă închisoare pentru 25 de ani sau pe viaţă. Între timp, în faţa salonului de înfrumuseţare în care s-a întâmplat crima cei care o cunoşteau pe Alexandra Marin, tânăra ucisă cu bestialitate de tatăl fetiţei sale, au aprins lumânări în memoria femeii.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe