Povestea de iubire dintre tânărul de 24 de ani din comuna dâmboviţeană Vişina şi fostul preot englez, de 78 de ani, s-a concretizat cu căsătorie! în ciuda reacţiilor stârnite de relaţia lor, cei doi şi-au oficiat iubirea în Anglia, după care s-au mutat în capitala României. Cuplul spune că ar vrea să organizeze o petrecere şi acasă la Florin, în Vişina, însă, nu ştiu cum vor reacţiona cei din jur, întrucât comunitatea de aici nu este obişnuită cu astfel de situaţii.
Cei doi bărbaţi s-au căsătorit în statul englez Ramsgate, după o relaţie de 7 luni. Diferenţa de vârstă dintre ei, de 54 de ani,nu îi deranjează deloc şi vor să îşi petreacă viaţa unul alături de celălalt.
Bătrânul pe care Florin l-a ales de soţ este fost preot în Eastry şi spune că prin această căsătorie vrea să atragă atenţia Bisericii Anglicane cu privire la faptul că trebuie să-şi deschidă orizonturile cu privire la cuplurile gay.
După căsătorie, preotul şi-a vândut casa din Anglia, iar cei doi s-au mutat într-un apartament din Bucureşti. Florin vrea să devină un model de succes în toată lumea, dar vrea să îşi dezvolte cariera în România. Cuplul spune că s-au gândit să organizeze o petrecere dar nu ştiu cum vor reacţiona oamenii la vederea lor împreună.
Până când comunitatea din Vişina va accepta această situaţie, cei doi au planuri mari împreună. Philip Clements a spus că mult mai tânărul său soţ vrea să vadă locuri îndepărtate precum Dubai sau Maldive şi că îi va îndeplini această dorinţă.