De ani de zile se vorbeşte despre sporirea producţiei agricole prin asocieri între ţărani, însă cine le explică oamenilor simpli, care îşi petrec toată ziua pe câmp, avantajele acestor asociaţii. Răspunsul este simplu. Nimeni, aşa cum se întamplă şi când vine vorba despre sprijinul financiar de la stat, la care ţăranii cu recoltele compromise au avut dreptul, dar nu au ştiut cum să intre în posesia banilor. Când aud de asocieri, ţăranii retrăiesc vremurile CAP-urilor, iar taxele, pe care statul le cere, îi îndeamnă să muncească individual, cu speranţa că va fi bine.
Statisticile dâmboviţene în ceea ce priveşte culturile afectate de secetă sunt dramatice. La nivelul judeţului au fost afectate 24 de hectare cultivate, iar producţia a fost diminuată drastic.
Autorităţile judeţene invocă mereu crearea unei infrastructuri pentru irigaţii, astfel încât, ţăranii să nu mai fie păgubiţi de clima, care devine una tropicală. Specialiştii spun că în asociaţii, agricultorii ar putea primi finanţare europeană 100%, însă câţi dintre ţărani cunosc acest aspect?
Când aud de asocieri, ţăranii îşi reamintesc vremurile de demult, când toată agoniseala lor ajungea la CAP, fără vreun profit considerabil pentru cei care se spetesc în arşiţă, pe câmpuri.
O mentalitate greu de schimbat şi nu din vina oamenilor, ci a sistemului în care trăim şi a Guvernului care ia decizii eronate, din care contribuabilul iese mai mereu prejudiciat. Ţăranii nu se tem de asociere, gândindu-se că profitul nu le va mai aparţine în totalitate, ci de taxele impuse de stat, pe care sunt nevoiţi să le plătească indiferent dacă producţia este pe plus sau dacă sunt păgubiţi. Agricultorii sunt informaţi doar în legătură cu sumele datorate la stat, însă, atunci când pot primi ajutor, cineva uită să anunţe deciziile Guvernului. Aşa s-a întâmplat cu sprijinul ţăranilor ale căror culturi au fost compromise de vreme. Într-o localitate recunoscută pentru activitatea agricolă a oamenilor, nici pomeneală despre vreun ban de la stat în luna septembrie, când trebuiau depuse cererile.
Astfel, deşi blamaţi de autorităţi, ţăranii nu sunt de condamnat. Sunt neştiutori, iar pentru a spori activitatea agricolă, autorităţile ar trebui să îşi facă mai bine treaba şi să trateze aceste aspecte, aparent minore, cu mai multă responsabilitate.