Au ieşit la o plimbare prin oraş şi s-au trezit într-un adevărat război, în care gloanţele nu conteneau să se mai oprească. Au trăit momente în şir de teroare, însă, faptul că sunt încă în viaţă le dă forţa de a-şi continua viaţa într-un oraş pus sub semnul terorismului. Vorbim despre românii din Franta, pentru care reţelele de socializare au fost cea mai bună modalitate de a-şi anunta rudele că sunt bine. Sunt speriaţi, dar încearcă să rămână optimişti, că vor ajunge cu bine înapoi, acasă.
“Cand dimineata la 6 nu-ti suna alarma, ci telefonul si esti intrebat daca esti bine, atunci realizezi ca n-ai visat urat, ci ca te-ai trezit intr-un cosmar.
Eu acum ce mai strig ? Jos Ponta, Banicioiu si coruptia ? Jos Hollande ? Dupa durerea imensa din Colectiv, ca dupa orice durere, ai nevoie de vinovati. Acolo a fost un accident, sa zicem. Aici au venit niste baieti si intr-un club au omorat 100. O SUTA ! Unu, doi, trei…cat iti ia doar sa numeri pana la 100 ? Sau erau satanisti ca ascultau rock ? Ok, dar cand te duci la meci si se arunca in aer un baiat de langa tine ? Dar cand te duci la restaurant ? Sau cand esti cu colegii dupa munca la o terasa ?
Data trecuta au iesit 5 milioane in strada ! Acum se pare ca au reusit, e pustiu orasul.
Faptul ca noi, toti, mai suntem in viata e absolut o intamplare !”
Sunt doar câteva dintre postările dâmboviţenilor, aflaţi la Paris în momentul atentatelor teroriste. Sunt speriaţi, se simt neputincioşi într-o lume în care o mitralieră, activată de un jihadist, poate face legea, o lege a junglei, o lege a violenţei, a războiului. Oana, o profesoară de Limba Română, din judeţul Dâmboviţa, stabilită de câţiva ani la Paris, a relatat coşmarul pe care îl trăieşte de vineri seara, în câteva rânduri pe care le-a trimis la redacţie. Vrea să îi liniştească şi pe cei de acasă, care au rude în Franţa, dar şi pe co-naţionalii ei. Parisul este sub teroare, dar toţi de acolo trebuie să îşi păstreze calmul.
SCRISOARE CĂTRE MDI TV
“Vineri seara s-a întamplat să rămân acasă, pentru că sâmbătă lucram. Iniţial am vazut un titlu din Le Parisian care anunţa un schimb de focuri în Paris. Credeam că e un conflict minor. Şi apoi au început ca o avalanşă, nu mai înţelegeam nimic. Trăiam în direct nebunia aia, telefoane, mesaje, pe drum se auzeau doar sirene, cu fiecare actualizare a informaţiilor creştea numărul de victime. Aveam un prieten închis într-o şcoală şi o altă prietenă blocată într-un restaurant, pentru că nimeni nu mai putea ieşi sau circula. Dar măcar erau toţi în viaţă. Situaţia e de nedescris.
Sâmbătă de la 6 dimineaţa au început telefoanele din ţară. Când auzi de 140 de morţi, suni disperat, să nu fie de-ai tăi. De la serviciu ni s-a spus să mergem doar cu taxiul, până aflăm care e situaţia. Şcoala Românească din Paris, asociaţia unde predau română, şi-a anulat cursul de duminică.
Încet, încet, viaţa îşi reia cursul. După atacul de la Charlie Hebdo, din ianuarie, Parisul e sub planul de protecţie Vigipirate (peste tot oameni înarmaţi, cu fiecare pachet suspect se opreşte metroul sau se elibereaza zona, genţile sunt controlate când intri în centre comerciale). Deci ştiam de pericol. Aşa cum, după atacurile împotriva ISIS de sâmbătă, suntem constienţi că actele de terorism nu se vor opri aici. Însă trebuie să continuăm, să speram, să nu ne lăsăm cuprinşi de frică.”
Este îndemnul româncei care trăieşte la Paris pentru semenii ei. Îşi iubeşte ţara natală, dar la fel de mult îşi iubeşte şi patria adoptivă. Chiar şi aşa nu a pus steagul Franţei la profilul de Facebook, aşa cum au făcut majoritatea romanolor, care probabil n-au fost la Paris nici măcar în vizită. În semn de respect pentru cei care au murit nevinovaţi în atentatele teroriste, Oana a ales doliul pentru poza de profil.
MIHAELA CIOBĂNOIU