„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier protocolează un eveniment rutier soldat cu pagube materiale și produs la intersecția DJ 720B cu DN 72, în localitatea Nisipuri.
Din primele date, s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați de 18 ani și 41 de ani, din I.L. Caragiale și județul Argeș.
În urma impactului, nu au fost persoane rănite „, IPJ Dâmboviţa.
„Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.
La fața locului o persoană de sex feminin a fost evaluată de către echipajul medical, ulterior refuzând transportul la spital.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor „, ISU Dâmboviţa.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.