Acasa StiriDAMBOVITA “TERORISTUL” DE LA LICEU, DEPISTAT DE POLIŢIŞTI

“TERORISTUL” DE LA LICEU, DEPISTAT DE POLIŢIŞTI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 32 vizualizari 2 minute timp estimat

Anchetatorii l-au depistat pe elevul care a avut chef de glume vineri, 24 martie, când din cauza unei alerte cu bombă s-au suspendat cursurile în două licee din Târgovişte. Se pare că adolescentul este minor şi învaţă la Colegiul Naţional Constantin Carabela, la clasa a XI-a. Isprava sa îi poate compromite viitorul. Acesta va raspunde atât disciplinar, la nivelul instituţiei de învăţământ, cât şi penal, în faţa anchetatorilor.

Minciuna “teroristului” care a pus pe jar autorităţile dâmboviţene a avut picioare scurte. În câteva ore, anchetatorii şi-au dat seama că în cele două licee, puse sub ameninţare cu bombă, nu există niciun explozibil. Mai mult timp le-a luat anchetatorilor să depisteze autorul mesajelor primite de poliţie şi jandarmi. Fapta este imputată unui elev de clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional Constantin Carabela, care excelează în informatică, spun specialiştii. IPJ Dâmboviţa şi DIICOT nu au făcut public numele puştiului care s-a “jucat” cu tot arsenalul autorităţilor. Certă este doar sancţionarea acestuia.

Conducerea instituţiei de învăţământ spune că există doar bănuiala că elevul respectiv ar fi dat alarma falsă, fără ca acest lucru să fie confirmat de autorităţi. Surse neoficiale spun că adolescentul ar fi un elev problemă, agresiv cu colegii lui.

Sancţiunea elevului “glumeţ” va fi stabilită în Colegiul Profesoral, întrunit la nivelul şcolii.

Mai mult decât atât, pentru că este minor, familia elevului va plăti toate cheltuielile intervenţiei autorităţilor, care se ridică la aproximativ 200 milioane de lei vechi. Deşi are 17 ani, adolescentul va răspunde penal pentru fapta sa. Ameninţarea cu bombă a adus prejudicii destul de mari instituţiei de învăţământ. Pe lângă suspendarea cursurilor, închiderea şcolii a modificat şi programul de desfăşurare al concursului pentru ocuparea funcţiei de secretar. Vineri era ultima zi de înscriere. Perioada de depunere a dosarelor s-a prelungit şi a fost nevoie şi de modificarea datelor referitoare la concurs, publicate în monitorul oficial. Totul din cauza unei glume adolescentine.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies