Atentia la carnea pe care o consumati! In perioada sarbatorilor de iarna carnea de porc este la mare cautare iar cele mai multe cazuri de trichineloza la om apar in aceasta perioada. Fie ca sacrificati porcul in propria gospodarie sau cumparati carnea de la un crescator ete foarte important sa mergeti imediat sa faceti testul de trichoneloza.
Dacă sacrificați porcul din propria gospodărie, nu consumați nimic, nici măcar şorici, până nu faceți testul de trichineloză. Pentru asta trebuie să duceți la medicul veterinar probe de carne recoltate din pilierii diafragmatici, musculatura intercostală sau musculatura de la baza limbii.
Trichineloza este o boală provocată de viermele Trichinella spiralis, care ajunge în organism în urma consumului de carne contaminată. Omul se îmbolnăveşte în cazul în care consumă carne de porc, de vânat (mistreţ, urs) sau de cal, care conţine larve sau chisturi viabile de Trichinella spiralis. Majoritatea cazurilor de trichineloză sunt asimptomatice, însă există şi forme grave, care pot cauza moartea prin complicaţiile determinate.
Printre simptomele trichinelozei se numără tulburările digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri şi vărsături), care apar la o zi, două, după consumul de carne contaminată. Mai sunt caracteristice febra, umflarea ochilor şi a feţei, conjunctivita, durerile musculare şi slăbiciunea musculară severă. Potrivit medicilor, procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele care provoacă trichineloza. Boala nu se transmite de la om la om.