A trecut mai bine de o saptamana de la declansarea scandalului apei infestate furnizata de Compania de Apa Targoviste Dambovita si, cu doua exceptii, conducerea societatii este bine-mersi in functie. Singurii care au renuntat cu adevarat sa mai faca parte din conducerea societatii sunt Alexandru Mariutan si Tomita Ciulei, care au demisionat din Consiliul de Adminsitratie al companiei. Toti ceilalti directori si membri ai Consiliului de Admininstratie, participa in continuare la sedinte si incaseaza bani frumosi, chiar daca li s-a solicitat in nenumarate randuri sa demisioneze. Demisiile le-au fost cerute inclusiv de cei care i-au ajutat sa ajunga sa ocupe respectivele scaune.
Ori actualii lideri ai democrat-liberalilor damboviteni nu mai au nicio autoritate asupra colegilor cu functii mai mititele, ori unii dintre acestia din urma au obrazul mai gros ca soriciul. Spunem acest lucru, deoarece doar unul dintre cei doi reprezentanti ai PDL din Consiliul de Adminsitratie a dat curs ordinului venit de la partid si a demisionat. Eduard Hack, democrat-liberalul cu obrazul ceva mai gros, s-a facut ca nu aude si ocupa in continuare un loc bine platit in administratia Companiei de Apa. A recunoscut inclusiv seful direct pe linie politica a lui Hack, Iancu Caracota, care sustine ca toata conducerea trebuie sa plece.
Unii, mai naivi din fire, au crezut ca macar dupa aceasta ultima interventie a liderului PDL, Eduard Hack va dovedi ca are onoare si va demisiona. Ei bine, nu are.
TIMPUL TRECE, LEAFA MERGE – VIDEO
82
articolul precedent