Cele 23 de percheziții domiciliare, au fost organizate pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Din datele existente s-a stabilit că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope, unul dintre locotenenții lui, în timp ce se afla deținut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alți trei deținuți au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția. Aceștia au aplicat metoda loverboy dar au profitat și de tinere vulnerabile emoțional din familii sărace pe care le-au determinat să practice prostituția. După ce au ieșit din penitenciar, la gruparea infracțională au aderat alți 12 suspecți împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.Victimele care, după ce erau transportate în străinătate, refuzau să practice prostituția erau sechestrate și supuse unor violențe extreme (chiar și unor violuri), pentru a fi determinate să nu mai opună rezistență.În cele mai multe cazuri, victimele au fost ținute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituția, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.Unele dintre victime au fost vândute altor traficanți în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind și informații în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informații despre familie, toate acestea în scopul de a fi șantajată pentru a fi exploatată și controlată cu mai multă ușurință.O mare parte din sumele de bani obținute de către membrii grupării ajungeau la liderul acesteia care, ulterior, le-a investit în diverse imobile din țară și din străinătate.Liderul grupării obișnuia să perceapă victimelor taxe de protecție pentru desfășurarea unor activități licite/ilicite, „locotenenții săi” recurgând, deseori, la șantaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri organizate de către acesta. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 18 persoane.
TINERE ABUZATE ȘI OBLIGATE SĂ SE PROSTITUEZE
58
articolul precedent