PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TRANSPORT DECONTAT PENTRU ELEVI

TRANSPORT DECONTAT PENTRU ELEVI

de Andrei Oprescu
49 vizualizări

Problema asigurării transportului elevilor este mai veche, însă în lipsa unor măsuri, Asociația Elevilor din Constanța a anunțat că va depune plângere penală pe numele membrilor Guvernului. Acest lucru urma să se întâmple chiar săptămâna aceasta.Între timp, la sediul ministerului, a avut loc o nouă întâlnire de lucru pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu convocată de Monica Anisie. Ministerul Educației a anunțat ulterior că elevilor li se va deconta transportul, începând cu anul școlar următor, când vor putea circula gratuit pe baza carnetului de elev.Au transmis reprezentanții Ministerului Educației. Problema transportului este una veche, în condițiile în care sunt localități unde microbuzele de transport pentru elevi sunt defecte, insuficiente, doar pe anumite trasee și care nu pot ajunge în zone greu accesibile. Totodată, în anumite regiuni nici transport în comun nu există, astfel că elevii parcurg kilometri întregi pe jos până la școală.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe