Universitatea Valahia Târgoviște a fost vizitată recent de o comisie a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior pentru a fi evaluată. Rectorul Călin Oros a precizat că la ultima evaluare universitatea a obținut grad de încredere ridicat.Universitatea Valahia Târgoviște a fost vizitată săptămâna trecută de o comisie formată din 16 experți evaluatori, 13 profesori universitari de la universități de prestigiu din România, 1 profesor universitar din Ungaria și 2 studenți.Călin Oros, reales de curând rector al Universității Valahia Târgoviște, a precizt că ultima evaluare a fost făcută acum 5 ani iar Universitatea Valahia Târgoviște a obținut grad de încredere ridicat. Începând cu data de 9 mai, două facultăți se vor muta în campusul Universității Valahia.La inaugurarea noului corp de clădire vor fi așteptați invitați de marcă din cadrul ministerului educației. Anul acesta vor continua lucrările la Corpul C al UVT, care se găsește tot în campusul universității.
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE EVALUATĂ
105