PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VAL DE INCENDII

VAL DE INCENDII

de Andrei Oprescu
20 vizualizări

În ultimele 24 de ore, pompierii militari teleormăneni au gestionat un număr de 33 de situații de urgență, dintre care  5 incendii, in care  3 locuințe au ars, în localitățile Ludăneasa, Răsuceni și Roșiorii de Vede, unul la resturi menajere în orașul Zimnicea și un incendiu la un garaj din municipiul Roșiorii de Vede, cu pericol de propagare la o casă de locuit. Incendiul de la Ludeasca a  izbucnit la locuința unei familii  sia fost localizat și lichidat rapid de pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă. Focul, pornit de la un coș de fum deteriorat, se manifesta la o grindă din imediata apropiere a acestuia, cu pericol de propagare la întregul imobil. Incendiul a fost stins în limitele găsite, reușindu-se astfel salvarea casei de locuit, estimată la peste 20000 de lei. In Rosiorii de Vede pompierii au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Flăcările se manifestau generalizat la acoperișul garajului, realizat din astereală din lemn învelită cu plăci de azbociment, pe o suprafață de cca. 40 mp, la un autoturism Dacia Logan, aflat în interiorul acestuia, în proproție de cca. 70% și la aproape 500kg de lemne de foc. După aproximativ două ore, incendiul a fost stins . Având în vedere faptul că în ultima perioadă, la nivelul județului s-a constatat o tendință de creștere a numărului de incendii izbucnite în gospodăriile cetățenești, în special la locuințe, având drept cauze probabile mijloacele de încălzire cu defecțiuni, improvizații ori pentru că sunt lăsate nesupravegheate, pompieiri recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri preventive:

– evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

– amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim 1 m față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

– supravegheați permanent focul;

– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile;

– izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe