Unii dintre ei au muncit toată viaţa, iar acum, când sunt neputincioşi, au ajuns pe străzi. Alţii sunt aduşi de rude sau de persoane care ar trebui să-i îngrijească la cerşit. Stau toata ziua pe trotuar încercând să strângă caţiva bani pentru a primi o bucată de pâine. Este drama a sute de oameni ai străzii, pe langă care trecem zilnic indiferenţi. Din păcate, la fel de indiferente sunt şi autorităţile, care ar trebui să semnaleze aceste situaţii şi să găsească soluţii pentru aceşti nefericiţi.
Sunt cuvintele pe care le aud în fiecare zi cei care tranzitează Bulevardul Unirii din microraionul 6, din municipiul Târgovişte. Se aud de pe trotuar, de cele mai multe ori, de la nivelul solului. Le rosteşte plin de speranţă Adrian, un dâmboviţean în vârstă de 48 de ani. Nu de puţine ori, localnicii au văzut cum o persoană îl aduce dimineaţa la cerşit. Chiar şi el recunoaşte acest lucru.
Bărbatul nu se poate deplasa prea mult singur. Are un picior amputat şi este sleit de puteri. Înainte de a dobândi handicapul fizic muncea.
În urma cu cincisprezece ani trenul a trecut peste piciorul lui şi de atunci se chinuie să meargă. De obicei, stă aşezat pe trotuar şi cerşeşte, dar ploaia îl obligă să se sprijine în două cârje primite cadou, spune el, în urmă cu doi ani de la un om cu suflet mare. Vine de la Ghergani şi cere bani pentru a avea ce să mănânce.
Adrian are doi copii, care stau la o mătuşă de-ale lor. Spune că cei doi nu-l pot ajuta, în timp ce îşi îndeasă cu grijă conserva cumpărată în buzunar. În mod normal, o astfel de persoană ar trebui să ia ajutor de la stat pentru handicapul pe care îl are, însă, dosarul în baza căruia ar putea primii banii este imposibil de făcut pentru el. Nu are nici măcar buletin şi nu de acum, ci de ani de zile.
La fel ca Adrian este şi Vasile Iorga. Operat la gât şi cu arterită la ambele picioare, acesta doarme pe străzile târgoviştene. Este parte din peisajul urban, astfel că autorităţile nici nu-l mai baga în seamă.
Târgoviştenii care lucrează în centrul municipiului au făcut nenumărate sesizări la Poliţia Locală, însă fără rezultat. Agenţii nici nu se mai sinchisesc să vină la faţa locului, spre indignarea cetăţenilor. În spatele feţelor murdare se ascund dramele nefericiţilor pe care viaţa i-a dus spre neputinţă şi singurătate, drame pe care suntem prea ocupaţi să le observăm şi în faţa cărora autorităţile devin “oarbe” şi “surde”.