PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VICARUL IONUȚ GHIBANU, ALES PREȘEDINTE AL CENTRULUI DIACONAL CASA CREȘTINĂ

VICARUL IONUȚ GHIBANU, ALES PREȘEDINTE AL CENTRULUI DIACONAL CASA CREȘTINĂ

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

Astăzi, am avut deosebita onoare de a fi ales președinte al Asociației Centrul Diaconal Casa Creștină a Arhiepiscopiei Târgoviștei, în cadrul Adunării Generale ce s-a desfășurat la Centrul Eparhial.
După ce mi s-a încredințat președinția Filialei Dâmbovița a Societății Naționale de Cruce Roșie, această alegere aprofundează implicarea mea în latura social-filantropică a comunității noastre, obligându-mă și mai mult de a dărui din timpul, perseverența și experiența acumulată, pentru mai binele semenilor noștri. Alături de o echipă bine angajată în slujirea socială (părintele Alin Ștefan- Vicepreședinte și părintele Adrian Rada-Director Executiv) voi continua prestigioasa, ampla și complexa implicare socială a Asociației în problemele concrete ale orașului și ale județului nostru.

Îi sunt recunoscător Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon pentru tot ceea ce a făcut până acum ca președinte al acestei instituții și, împreună cu echipa deliberativă și executivă, îl asigur că voi continua și voi dezvolta activitatea nobilă a acestei Asociații care slujește Biserica, aproapele și comunitatea noastră locală și, mai ales, oferă un exemplu demn de urmat de oameni și de instituții.Această alegere mă onorează și mă obligă în mod deosebit, de aceea mulțumesc Înaltpreasfinției Sale pentru încrederea pe care mi-o acordă de mai bine de 20 de ani și celor care m-au ales, asigurându-i de faptul că voi incerca să mă ridic la înălțimea acestei noi chemări de slujire și voi face totul pentru a arăta că mereu este loc de mai bine în ajutorarea semenilor noștri.Bine ancorată în concretul social contemporan, Asociația Centrul Diaconal „Casa Creştină” are în vedere concentrarea binelui și a iubirii de aproapele în activități concrete, în cadrul unor programe și proiecte bine coordonate.Nu mereu larg și prompt mediatizate, activitățile acestei importante Asociații au adus lumina speranței și au sădit încrederea solidarității în multe familii, pentru mulți dintre concetățenii noștri aflați sub povara unor lipsuri și probleme.De aceea, ea reprezintă un sprijin concret pentru numeroși semeni de-ai noștri și sper pentru cât mai mulți din cei ce au nevoie de a fi ajutați.În colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie, cu alte instituții ecleziale, de stat sau private, cu oameni de bine, voi face tot ceea ce se poate pentru optimizarea și dezvoltarea activității Asociației, asigurându-i pe toți colaboratorii de sprijinul și încurajarea mea.Cu Dumnezeu înainte, pentru aproapele nostru, pentru mai binele comunității noastre!, a scris vicarul Ionuț Ghibanu pe blogul său.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe