PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VISCOL ȘI NINSORI ÎN SUDUL ȚĂRII

VISCOL ȘI NINSORI ÎN SUDUL ȚĂRII

de Andrei Oprescu
15 vizualizări

 

Vremea face în continuare ravagii în sudul țării. Gerul și viscolul au blocat zeci de drumuri naționale și autostrada Soarelui, iar ninsoarea abundentă a creat mari probleme șoferilor și drumarilor. Iar veștile de la meteorologi nu sunt tocmai bune. În continuare gerul rămâne stăpân pe România, iar în zona Munteniei zăpada va cădea în cantități mari și va fi viscolită mai ales în regiunile montane.

Săptămâna a debutat cu temperaturi extreme în țara noastră. S-au înregistrat valori termice mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă cu până la 10-15 grade. Frigul s-a resimțit puternic și din cauza vântului care a viscolit zăpadă. Cele mai afectate au fost județele Teleorman, Giurgiu și Călărași.

De la jumătatea săptămânii vremea se va mai îmblânzi. Scăpăm de codul portocaliu de ger puternic, însă în continuare vom avea parte de ninsori.

La munte stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate în foarte multe regiuni. La nivelul județului dâmbovița jandarmii montani și salvamontiștii sunt pregătiți să intervină. Aceștia îi sfătuiesc însă pe turiști să nu se aventureze pe trasee de munte cel puțin în aceste zile.

Miercuri din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare au fost suspendate integral în județele Brăila, Călărași, Constanța, Ialomița și Olt. În același timp, suspendarea integrală a cursurilor a fost extinsă până joi, 1 martie, inclusiv, în județul Argeș respectiv până vineri, 2 martie, inclusiv, în Capitală, Ilfov și în județul Teleorman.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe