PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VREME CAPRICIOASĂ LA MUNTE

VREME CAPRICIOASĂ LA MUNTE

de Andrei Oprescu
16 vizualizări

Am trecut de jumătatea lunii mai, dar iarna nu pare să vrea să plece de la munte, astfel că în ultimele zile pe platoul masivului Bucegi a nins din nou, iar în stațiunile de pe Valea Prahovei precipitațiile au fost sub formă de ploaie, lapoviță și grindină. Spre nemulțumirea operatorilor din turism, pentru weekend se anunță o vreme la fel de schimbătoare de la un moment la altul, iar la altitudini de peste 1800 de metri va continua să ningă, conform meteorologilor.

Localnicii din Bușteni sunt obișnuiți cu ninsorile, inclusiv cu acelea căzute la mijloc de lună mai, dar pentru turiștii aflați în stațiune a fost o adevărată surpriză. Oamenii nu știau dacă să se bucure sau nu de această situație, în conditiile în care s-a lăsat frigul, iar de sporturi de iarna nu poate fi vorba după o lapoviță.

Mare parte dintre potecile care fac legătura între stațiuni și platoul masivului Bucegi sunt în continuare periculoase, mai ales în porțiunile superioare, la fel ca și zonele de abrupt, ori de escaladă, iar salvamontiștii din Sinaia și Bușteni îi avertizează pe turiști să evite traseele închise, deoarece, o spun oamenii muntelui, iarna încă nu a plecat.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe