Elena Rodica Nițu era de fel din Târgoviște, dar stabilită în Italia de mulți ani. În urmă cu câteva săptămâni a fost infectată cu COVID-10 și marți, 7 aprilie, și-a …
08/04/2020
-
-
-
-
Imaginile cu romii au devenit virale pe internet. Cei 4 cetățeni de etnie romă, din cartierul Tabaci, din Câmpulung, nu au respectat regulile de distanțare socială și au făcut mizerie …
-
Doamna dnin imagine a fost sunată de către un necunoscut care s-a recomandat drept fratele ei și i-ar fi comunicat că, în timp ce se afla la serviciu, acestuia i …
-
Ministrul Educației, Monica Anisie, a prezentat un posibil calendar al finalului de an școlar în cadrul unei conferințe de presă. Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție …
-
Sunt multi miri care au renuntat la organizarea evenimentului mult asteptat, tinand seama de starea de urgenta, dar si din teama de Coronavirus.Cristina si Iulian au privit cu ingrijorare starea …
-
Cei doi bătrâni, de 73 și 83 de ani, din Mircea Vodă, au povestit chinul prin care au trecut. Au fost bătuți fără milă și obligați să spună un își …
-
Ploieşti, strada Spătari, ora 23.30! Liniştea locatarilor din zona a fost tulburată de un zgomot puternic. Imediat oamenii au ieşit să vadă ce se petrece. Un tânăr de 27 de …
-
Printre cei şase pacienţi români care au murit din cauza COVID-19, se află şi o tânără de 38 de ani din Constanţa, fără alte boli şi fără posibilă expunere identificată. …
-
Accident în Giurgiu, pe DN5, în localitatea Daia. Un autotren a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului pe sensul către Giurgiu.La locul evenimentului s-au …