PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CORIGENȚI LA TEHNOLOGIE

CORIGENȚI LA TEHNOLOGIE

de admin3
13 vizualizări

Au vrut sa voteze in stil european, insa obiceiurile romanesti nu prea ii lasa sa foloseasca tehnologia moderna. Este vorba despre consilierii municipali targovisteni, care nici nu au apucat sa voteze toate proiectele de pe ordinea de zi, pentru ca sistemul de vot electronic le-a dat batai de cap. Nu au inteles ce trebuie sa faca si nici nu au fost prompti in a-si exprima optiunea.

Introducerea votului electronic in Consiliul Local Municipal a fost un moft al primarului interimar, Cristian Stan, insa nu a fost propice ultimei sedinte ordinare, intrucat pe ordinea de zi au fost 32 de puncte. Astfel, se anunta inca de la inceput a fi o sedinta lunga, insa noua procedura de vot a lungit-o si mai mult. S-au pierdut zeci de minute doar pentru explicatii, despre cum functioneaza sau ar trebui sa functioneze sistemul, cu deschiderea si inchiderea sesiunii de vot, dupa fiecare proiect de hotarare propus si cu intrebari fara raspunsuri despre timpul pe care il au consilierii pentru a vota. Erorile sistemului electronic au fost amplificate si de lipsa de promptitudine a consilierilor, care nu au votat in timp util.

La unele dintre proiecte, voturile nu insumau numarul de 21, conform prezentei consilierilor, iar acest lucru a generat obisnuita rumoare, care apare de fiecare data in sala de consiliu a Primariei Municipiului Targoviste.

Unul dintre consilieri a propus reluarea procedurii de vot clasic, deschis, prin simpla ridicare a mainii, pentru ca sedinta sa se desfasoare intr.un ritm mai alert, insa, pentru ca este din opozitie, nu a fost luat in seama.

Si procedura de vot a continuat in aceeasi maniera defectuoasa, dupa ce s-a recurs la buna intelegere a celor prezenti in sala.

Si astfel sedinta a durat aproximativ trei ore, din cauza faptului ca sistemul electronic nu a fost bine pus la punct de catre it-istul care trebuia sa se ocupe de buna si rapida desfasurare a acestuia. In sala de consiliu nici sonorizarea nu este de calitate. De cele mai multe ori consilierii nu se aud nici intre ei si recurg la ridicarea tonului pentru ca interventiile sa fie luate in seama. Tehnologia poate fi un real ajutor, in orice domeniu, insa trebuie utilizata in mod corect si de catre persoane capabile. Altfel…se pierd timp pretios si multi bani degeaba.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe