Buget pe minus la Spitalul Judetean de Urgenta din Targoviste. Fondurile pe care le are unitatea medicala la acest moment nu acopera cheltuielile pana la sfarsitul anului. Pe sectia de Chirurgie de exemplu, in luna noiembrie pot fi internati maximum 50 de bolnavi, iar in decembrie niciunul, sustine președintele Colegiului Medicilor Dambovita. Pentru a incheia anul cu bine spitalul ar avea nevoie de doua milioane de lei noi, bani pe care managerul unitatii ii asteapta linistit la rectificarea bugetara, care nu se stie cu exactitate cand va fi si daca va fi.
Din nou spitalele de stat trec printr-o criza financiara, ce se traduce in imposibilitatea de a interna toti pacientii care au nevoie de spitalizare, lipsa de tratamente si materiale sanitare. O criza, pe care insa nu toti responsabilii o recunosc. De pilda, la Targoviste, Spitalul Judetean ar mai avea fonduri doar pentru cateva luni, iar finalul de an l-ar prinde descoperit. Pe sectia de chirurgie in noiembrie ar putea fi internati doar 50 de pacienti, desi media lunara este de 250. Lucru sustinut doar de presedintele Colegiului Medicilor Dambovita, dr Jean Popescu.
Pentru ca, managerul Spitalului Judetean, dr Radu Petrescu, nu se arata deloc ingrijorat. Acesta sustine ca este timp pentru remedierea problemelor, e de abia vara, iar pana spre iarna mai este. In plus, banii ajung pana la rectificarea de buget mult asteptata. O rectificare, despre care insa nu se stie cu exactitate cand va fi, in septembrie sau octombrie…
Pe langa lipsa de fonduri, spitalul este pe punctul de a ramane fara tratamente si materiale sanitare. In urma deciziei Ministerului Sanatatii de a face achizitiile publice in mod centralizat, unitatile medicale nu mai au voie sa se aprovizioneze singure. Pentru ca multe dintre contracte sunt aproape incheiate, iar Ministerul nu a facut pana acum niciun demers privind achizitiile, spitalul judetean ar putea ramane fara seringi, fese, pansamente ori seringi.
Pentru a rezolva o parte din problema consiliul de administratie al spitalului a solicitat Ministerului Sanatatii sa ridice interdictia pe termen scurt si sa se poata face licitatii macar pentru luna viitoare.
Echipa: Corina Slămnoiu/ Răducu Rădoi
http://youtu.be/5xTxY3defiE