PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » ARTĂ CU DRUJBA

ARTĂ CU DRUJBA

de Mditv
10 vizualizări

Nebunie curată din partea unui tânăr prahovean! Gabriel s-a apucat de aproximativ 2 ani să sculpteze în lemn însă nu așa cum o fac sculptorii în mod clasic, cu dalta și ciocanul ci într-un mod cu totul inedit, tânărul folosind drujba. Lucrările sale sunt detaliate cu ajutorul instrumenului folosit de pădurari pentru doborârea copacilor.

Gabriel Cernat a descoperit pasiunea pentru sculptura în lemn acum 2 ani, când se afla în Spania. A urmărit un artist care folosea drujba pentru creațiile sale din lemn și a stat lângă el până i-a furat meseria.

In doar 2 ani tânărul artist a ajuns să sculpteze mii de bucăți de lemn și să își vândă lucrările.

Folosește orice fel de esență de lemn și nu se gândește înainte la un model anume. Fiecare buștean îi „spune” pe loc în ce vrea să îl transforme iar Gabriel se apucă de treabă.

Petrece ore în șir lucrând la o sculptură dar satisfacția de a vedea reultatul final îi alungă oboseala. Gabriel este bucuros că a putut să facă din pasiunea sa o sursă de venit și susține că are cereri nenumărate primite de la clienți din toată țara.

Chiar dacă ceea ce face Gabriel cu drujba pare un fleac, este nevoie de mult antrenament pentru a putea stăpâni atât de bine drujba și nu sfătuiește pe nimeni să încerce acasă ceea ce face el. Tânărul artist sculptează doar cu druja și nici nu vrea să audă de daltă și ciocan. Cea mai mare bucurie a sa este atunci când clienții sau privitorii îi admiră munca.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe