Situatie alarmanta! Din plictiseala sau din prostie, multi damboviteni pun in pericol viata semenilor, pentru ca suna la 112 fara a avea o urgenta. Aproape 70 la suta din telefoanele primite sunt false sau abuzive. Pentru „joaca” la 112, legea prevede sanctiuni. Se pare insa ca nici amenzile, nici gandul ca o persoana poate avea nevoie de ajutor in momentul in care linia este incarcata inutil, nu ii conving pe oameni sa sune la 112, doar daca au cu adevarat o urgenta. Autoritatile avertizeaza inca o data: un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.
SMURD-ul si pompierii se afla pe locul trei in topul apelurilor transferate de la 112. Cele mai multe solicitari ajung la Ambulanta, politie si pe ultimul loc, jandarmerie. In acest an, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta s-a dat alarma de peste 6.400 de ori. In 30% din cazuri, apelurile au fost false.
Aproape fiecare dambovitean a sunat anul trecut la 112, daca ne luam dupa numarul apelurilor inregistrate: peste 526.000. Alarmant este ca in peste 70% dintre cazuri, urgenta nu a fost una reala. Majoritatea apelurilor false provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice. Multi suna fara a avea o urgenta, adreseaza injurii operatorilor, rad, pun muzica sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Ceea ce fac acesti oamenii este imoral, pentru ca ingreuneaza preluarea apelurilor de urgenta, punand in pericol viata unor persoane care chiar au nevoie de ajutor, dar si ilegal! Apelarea falsă sau abuzivă a Numărului Unic 112 se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1000 de lei. Anul trecut in Dambovita, 1500 de persoane au fost amendate dupa ce au sunat la 112 fara a avea o urgenta.
ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu