După ce fostul Ministru al Educației, Monica Anisie, a luat decizia anulării tezelor pentru anul școlar 2020-2021, subiectul a mai fost pus în discuție în repetate rânduri, odată cu redeschiderea școlilor. Atunci, conducerea actuală a ministerului a vorbit despre posibilitatea susținerii tezelor școlare, în cazul în care majoritatea elevilor revine în bănci. Situația epidemiologică actuală a impus din nou suspendarea cursurilor în mai multe școli unde au fost depistate cazuri de infectare, dar și acolo unde localitatea înregistrează un număr mare de cazuri. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut anunțul oficial în privința tezelor, pe pagina sa de socializare.
SORIN CÎMPEANU, MINISTRUL EDUCAȚIEI
„Pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg.Având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atât timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă„.
A precizat ministrul. Potrivit structurii anului școlar 2020-2021, cursurile se vor încheia pe data de 18 iunie, când începe vacanța de vară. În această perioadă elevii participă la ore remediale. Activitățile se desfășoară la nivelul unităţii de învăţământ, în cadrul programului naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală” și profesorii primesc suma de 100 lei/ oră – tarif brut. Peste 225.000 de elevi au fost înscrişi pentru participarea la orele remediale, care se organizează în forma fizică în toate şcolile din localităţile în care rata de incidenţă COVID-19 este mai mică de 6 la mie, adică nu sunt carantinate.