PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ACCIDENT DE MUNCĂ MUŞAMALIZAT?

ACCIDENT DE MUNCĂ MUŞAMALIZAT?

de Andrei Oprescu
17 vizualizări

Acuzaţii grave la adresa unuia dintre cei mai mari producători de petro şi gaze din Europa de Sud-Est! Un fost angajat din judeţul Dâmboviţa spune că a fost obligat de şefi să cureţe ţiţeiul, rezultat dintr-o avarie, cu o soluţie toxică, ce i-a pus viaţa în pericol. Bărbatul a stat în comă o săptămână, iar recuperarea în urma afecţiunilor secundare a durat luni de zile, timp în care ancheta s-a făcut “după ureche” şi niciodată nu a fost declarat accidentul de muncă. Fostul angajat îşi caută dreptatea de mai bine de patru ani, timp în care nu a primit niciun răspuns concret din partea autorităţilor.

Bărbatul din comuna Ludeşti este pensionar din anul 2013, de când s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor în care a fost pus să muncească. În staţia de petrol în care muncea, din Valea Mare a fost o avarie la conducta de ţiţei. Şefii săi au încercat să muşamalizeze această situaţie şi i-au obligat pe muncitori să cureţe cu o soluţie toxică.

După aproximativ şase zile în care a folosit continuu soluţia, au început să apară primele semne de intoxicaţie, urmate de şapte zile de comă.

Ulterior, au apărut şi alte complicaţii. Ambii rinichi ai bărbatului au fost afectaţi şi a fost nevoit să facă un transplant renal, mama sa fiind cea care i-a donat organul de care avea nevoie. În acea perioadă au început cercetărilor DSP şi ITM, în lipsa victimei, care se afla în spital.

După ce s-a pus pe picioare, bărbatul a mers la firmă pentru a depune actele şi pentru a-şi anunţa superiorii că cere să se facă dreptate, pentru a nu se repeta nefericita situaţie şi în cazul altor angajaţi.

Chiar şi aşa, fostul angajat, obligat să se pensioneze la 40 de ani, pentru că nu a mai fost apt de muncă, nu se lasă. A făcut o plângere la Parchet, însă, de mai bine de trei ani, dosarul stă pe loc.

Alături de fostul angajat este şi sindicatul, care îl va sprijini şi în faţa procurorilor.

Ion Costache spune că se poate dovedi foarte uşor că angajaţii au lucrat cu o substanţă toxică doar dacă se verifică rapoartele de activitate din anul 2013, pentru că angajaţii raportau tot ceea ce făceau în timpul programului de muncă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe