Accident înfiorător pe autostrada A1! Un tir a intrat din plin într-o camionetă care se pare că mergea cu spatele pe prima bandpă . Ambii șoferi au suferit leziuni și au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD venit la fața locului.
Martorii susțin că şoferul camionetei mergea cu spatele pe prima bandă a autostrăzii Piteşti Bucureşti, în jurul kilometrului 115. Şoferul de tir care abia intrase pe autostradă nu a observat camionul şi a intrat din plin în el. În urma impactului cabina autoutilitarei a fost grav avariată iar șoferul de tir abia a mai putut ieși din cabină. Șoferul camionetei a fost sfătuit de echipajele de poliție să nu se miște până la sosirea ambulanței pentru a nu-și provoca alte leziuni. Ambii şoferi au avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital. Circulaţia pe A1 a fost oprită din cauza tirului care a blocat ambele sensuri de mers. Urmează ca polițiștii să stabilească cine a fost de vină pentru producerea accidentului.