Acasa StiriPrahova ACȚIUNE DIFICILĂ DE COBORÂRE A VICTIMELOR AVALANȘEI

ACȚIUNE DIFICILĂ DE COBORÂRE A VICTIMELOR AVALANȘEI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 47 vizualizari 1 minute timp estimat

Salvamontiștii din Bușteni au avut o misiune extrem de dificilă. Avalanșa produsă duminică în masivul Bucegi a făcut în final două victime. Doi bărbați care se aventuraseră pe munte au fost surprinși și doborâți de cantitatea mare de zăpadă. Unul a fost găsit decedat duminică, celălalt luni după-amiaza. Victima a fost căutata prin sondare. Salvamontiștii s-au mobilizat apoi pentru coborârea lor, zona fiind una extrem de abruptă.
Au apărut și primele imagini de la intervenția din Bucegi. A doua victimă a avalanşei care s-a produs duminică, în masivul Bucegi, a fost găsită, luni, de salvamontişti. Trupul a fost căutat cu o sondă specială, pe Valea Morarului, şi a fost găsit la jumătate de metru sub zăpadă. Luni salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea trupului turistului surprins de avalanşă. În plus, salvamontiştii găsiseră, duminică, o cască ce nu aparţinea primei victime, astfel că au început căutările cu ajutorul unei sonde de avalanşă.Salvamotiştii presupun că avalanşa a fost provocată chiar de cei doi turişti.Căderea de zăpadă a fost una mare, care s-a întins pe aproximativ 100 de metri, potrivit reprezentanților Salvamont Prahova. Ulterior salvatorii au început misiunea de coborâre a trupurilor celor doi. Acțiunea a fost dificilă din cauza zonei abrupte, a cantității mari de zăpadă care era în continuare instabilă.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies