PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ALDE, PĂCĂLIT DE PSD

ALDE, PĂCĂLIT DE PSD

de Mditv
3 vizualizări

Partidul Social Democrat s-a dovedit a fi un colaborator neserios în politica dâmboviţeană, chiar cu principalul partid de alianţă. ALDE a făcut voia PSD-iştilor, implicit a lui Adrian Ţuţuianu, acţionând împotriva propriilor membri, însă, în final s-a ales doar cu promisiuni deşarte, marca PSD, şi cu doi membri de bază mai puţini în singura localitate în care Alianţa Democraţilor şi Liberalilor a câştigat alegerile.

În județul Dâmbovița, PSD a reuşit să păcălească ALDE prin doar două promisiuni simple. Daca susțin un viceprimar social-democrat la Hulubești, singura localitate în care Alianta Democraţilor şi Liberalilor dâmboviţeni a câştigat alegerile, vor primi două posturi de viceprimari în alte două localităţi. Cea de-a doua promisiune a fost legată de rectificarea bugetară, Adrian Ţuţuianu asigurându-i pe reprezentanţii ALDE că vor primi mai mulţi bani la Hulubeşti, în schimbul susţinerii politice. Aşa-zisa colaborare dintre cele două formaţiuni politice a fost făcută doar în interesul social-democraţilor, întrucât, până acum ALDE nu a beneficiat de niciuna dintre promisiuni.

Pentru că a făcut voia PSD-ului, ALDE a pierdut doi membri de bază în organizaţia Hulubeşti, pe viceprimarul Cornel Neagoe, care a fost înlocuit de PSD-istul Ion Cursureanu, şi pe preşedintele organizaţiei. Ambii au fost excluşi din partid, întrucât nu au fost de acord cu aşa-zisul protocol de colaborare cu Partidul Social Democrat, în ciuda muncii depuse în campania electorală, în urma căreia ALDE s-a ales cu un primar în localitate şi majoritate în consiliul local.

Aşadar, colaborarea ALDE – PSD nu a fost una de bun augur, ci mai degrabă…o greşeală.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe