Convinsi de faptul ca apa de la robinet nu este chiar buna de baut cumparam in prostie apa imbuteliata. Fara sa ne gandim o clipa ca lichidul pe care dam bani poate fi mai periculos pentru sanatate. Chiar zilele acestea Ministerul Sanatatii a retras de la comercializare apa plata imbuteliata, care continea o concentratie mare de nitriti. In Dambovita, la momentul controlului, au mai fost gasite la vanzare doar sapte peturi din lotul contaminat. Nu se stie insa, care este cantitatea exacta care deja a fost consumata de populatie.
Directia de Sanatate Publica Dambovita a primit notificare de la Ministerul Sanatatii cu privire la existenta pe piata a unui lot de apa plata care ar contine o cantitate mare de nitriti, nocivi pentru sanatate. Produsul a fost comercializat prin intermediul unui singur lant de magazine, care are punct de desfacere si in Targoviste. In urma controlului s-au mai gasit la vanzare doar 7 peturi de apa plata din acel lot, cantitate care a fost retrasa de la comercializare.
Pana la retragere dambovitenii au avut timp sa consume apa contaminata. Medicii spun ca pentru adulti pericolul de imbolnavire este aproape inexistent. Grav este insa, daca din acest lot au consumat femeile insarcinate si bebelusii. Concentratia mare de nitriti poate cauza o boala caracterizata de o crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, o molecula incapabila sa transporte oxigenul in sange. Asa ca, recomandarea medicilor este ca apa sa fie consumata fiarta si racita indifferent ca este imbuteliata sau nu.
Directia de Sanatate Publica Dambovita da asigurari ca de cand a ajuns la comercializare apa contaminata, nu au fost inregistrati pacienti cu aceasta boala.
Corina Slămnoiu/ Ciprian Rusa