Dupa materialul difuzat saptamana trecuta de MDI TV, soarta vitrega a monumentului locotenentului aviator Gheorghe Neghel a intrat in atentia autoritatilor. Pana acum, asa cum era de asteptat, doar militarii Garnizoanei Targoviste au facut cate ceva, miscati de destinul tragic al camaradului cazut la datorie.
Nu a trecut nici măcar o săptămână de când MDI TV a difuzat materialului „George Negel, eroul uitat” că reacţiile au şi început să apară. Primele autorităţi care au reacţionat au fost cele militare, ostaşi ai garnizoanei Târgovişte curăţând zona împrejmuitoare de mizerie şi bălării. Este un semn bun, dar nu şi suficient, pentru că, de la începutul lunii mai, terenul pe care care se află monumentul locotenentului Neghel a intrat din domeniul statului în domeniul judeţului Dâmboviţa, fiind administrat de Consiliul Judeţean. De asemenea, este nevoie şi de implicarea Primăriei, care să asigure o cale de acces către monument şi care eventual să facă legătura cu una dintre străzile din cartierul CFR.
Reporter: Gabriel Bengea
Imagine: Răducu Rădoi/Radu Constantinescu