PRIMA PAGINĂ » Stiri » Giurgiu » AU ÎNCERCAT SĂ INTRE ILEGAL ÎN ȚARĂ

AU ÎNCERCAT SĂ INTRE ILEGAL ÎN ȚARĂ

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

Au încercat să intre ilegal în România, dar au fost opriți de polițiștii de frontieră din Giurgiu . Doi bărbați de origine siriana au vrut să evite controlul de la punctul de frontieră. Aceștia aveau asupra lor documente false și au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Călătoria le-a fost însă întreruptă.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu i-au observat pe cei doi bărbați, care se deplasau pe jos, pe podul Prieteniei, dinspre Bulgaria spre România.

Aceștia i-au reținut imediat și i-au condus la sediul punctului de frontieră pentru verificări. La cercetări, persoanele în cauză, care nu dețineau documente de identitate asupra lor, au declarat că sunt cetățeni sirieni, în vârstă de 37 ani, respectiv 38 ani și doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Totodată, la controlul corporal, asupra celei de-a doua persoane a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților bulgare, document care în urma cercetărilor s-a constatat că este fals. Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor doi și conform protocolului româno-bulgar, aceștia au fost predați Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe