PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AUDIAT LA PARCHET – VIDEO

AUDIAT LA PARCHET – VIDEO

de admin
6 vizualizări

Deputatul Florin Popescu s-a prezentat, vineri, la Parchetul instantei supreme, fiind citat pentru a fi audiat intr-un dosar in care este suspectat de conflict de interese, din perioada mandatului de presedinte al Consiliulio Judetean Dambovita. In acea perioada ar fi semnat un contract cu firma la care era asociat.
La intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deputatul Florin Popescu a declarat că este vorba despre un caz din 2009 şi că el a avut legătură cu firma despre care spun anchetatorii, însă a fost acţionar minoritar, cu 5%, până în anul 2008.
Popescu a precizat că acele contracte vizate de anchetatori au fost făcute înainte ca el să ajungă preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Potrivit Mediafax, deputatul a adăugat că acele contracte vizate de anchetatori nu ar fi fost încheiate cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ci cu Primăria Moreni.
Întrebat ce s-a întâmplat cu cei aproximativ 200.000 de euro obţinuţi din acele contracte, aşa cum susţin anchetatorii, Popescu a spus că acea sumă nu a ajuns la el.
Agenţia Naţională de Integritate anunţa, în aprilie 2013, că deputatul Florin Popescu ar fi fost în conflict de interese în perioada în care a exercitat funcţia de şef al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, întrucât a semnat contracte şi acte adiţionale între CJ şi firma Procor SA, la care a fost asociat.
„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese de către Florin Aurelian Popescu, întrucât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 436/20.10.2010, precum şi şapte acte adiţionale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi SC Procor SA, societate unde acesta a deţinut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de 1.003.509,37 lei (aproximativ 228.070 euro)”, preciza atunci ANI.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat atunci Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, însă dosarul a ajuns ulterior la Parchetul instanţei supreme.

http://youtu.be/0pJSrSWufBg

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe