CAZACI, DÂMBOVIŢA
Anchetele continuă după moartea copilului de 11 ani din localitatea dâmboviţeană Cazaci. În timp ce poliţia confirmă faptul că băiatul practică un joc virtual şi vorbea adesea despre acest lucru, profesorii încearcă să afle dacă sunt şi alti copii implicati. Atât dascălii, cât şi consilierii în psihologie, au constatat cu surprindere că prichindeii ştiu foarte multe detalii despre jocul care îi împinge pe copii la sinucidere.
Alex Toma, copilul de 11 ani care s-a spânzurat în podul casei, i-a lăsat fără cuvinte pe toţi cei din jurul lui. Băiatul era un elev exemplar, vesel şi săritor atunci când ceilalţi aveau nevoie de ajutor. În ziua în care a recurs la gestul extrem, acesta a plecat mai devreme de la şcoală, fără ca nimeni să observe.
Înainte ca Alex să ducă jocul sinistru la bun sfârşit, învăţătoarea i-a auzit pe copii în clasă vorbind despre jocul “Balena albastră”. Aceasta spune că a avut nenumărate discuţii cu elevii, prin care le-a semnalat faptul că unele jocuri virtuale pot fi periculoase. Niciunul dintre copii nu a recunoscut însă că s-au înscris într-o astfel de aplicaţie.
Din primele verificări, se pare că sora băiatului şi un prieten ştiau că Alex joacă “Balena albastră”.
Lângă poarta casei au rămas bucăţi de plastic şi metal de la un telefon spart. Copiii spun că acesta a fost un pas pe care Alex a trebuit să-l îndeplinească în cadrul jocului.
Părinţii copilului sunt şocaţi. Spun că băiatul s-a comportat normal şi că niciodată nu s-au gândit că poate recurge la un astfel de gest.
La ordinul Guvernului, în urmă cu o săptămână, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a transmis tuturor instituţiilor de învăţământ dâmboviţene o informare privind introducerea orelor de consiliere şi orientare şcolară pentru siguranţa elevilor la accesarea sau utilizarea jocurilor on-line.
În şcoli se vor face şedinţe cu părinţii pentru a se stabili un program strict de monitorizare a copiilor, precum şi consiliere cu copiii care dau semne că ar fi interesaţi de astfel de jocuri. Aceasta este soluţia imediată luată de autorităţi, însă organele competente trebuie să stabilească cea mai bună măsură pentru stoparea acestui fenomen.