Conflictul dintre bărbatul bătut și agresori se pare că ar fi început în stradă, în aceeași seară. După ce au consumat alcool, cei implicați au inceput o altercație verbală, apoi ar fi plecat. Pentru că nu terminase ce avea de spus, bărbatul bătut a intrat live pe Facebook și a continuat ce începuse în stradă, moment în care agresorii au întrat peste el în casă și l-au luat la bătaie.După incident, bărbatul a ajuns la spital. Politistii ua deschis in cauza un dosar penal.
„La data de 20 martie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 37 de ani din comuna Viișoara cu privire la faptul că a fost agresat fizic. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul său, ar fi fost lovit de către un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, care ar fi pătruns fără drept în locuința apelantului. De asemenea, tânărul ar fi distrus telefonul mobil al persoanei vătămate. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovirea sau alte violențe și distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.