Bătrânica bolnavă, accidentată și respinsă de familie, din comuna dâmbovițeană Produlești, a ajuns, din nou, în căsuța dărăpănată și insalubră, care stă să pice. De când am prezentat cazul bunicii, mai mulți oameni și-au exprimat dorința de a o ajuta, însă, nu au fost lăsați de fiul bătrânei și concubina acestuia. Nici autoritățile locale nu pot interveni tot din cauza rudelor.
În urmă cu aproape două săptămâni, bunica Iulia Stanca a ajuns la spital la Găești și spunea că își dorește să moară pentru a scăpa de suferințele pe care le îndură, din cauza bătrâneții și a neputinței, dar și din cauza singurătăţii şi a dezinteresului propriului său fiu. A fost ţinută la spitalul din Găeşti pentru o săptămână, din milă, iar acum a ajuns, din nou, în locuinţa în care mizeria este greu de descris în cuvinte. Fiul său şi concubina lui refuză să îşi asume responsabilitatea pentru bunica neajutorată, dar, spun localnicii şi autorităţile, nici nu ar lăsa pe nimeni să o ajute pe bătrână.
De când a auzit că bătrâna va fi externată de la Spitalul Judeţean din Târgovişte, la două săptămâni după ce a fost lovită de un conducător auto care efectua manevra de mers înapoi, concubina fiului bătrânei a spus că şoferul este cel care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru victimă.
Oamenii din sat s-au oferit să-i ofere ajutor bătrânei după ce au văzut condiţiile în care trăieşte şi cum este tratată de concubina fiului său, însă, s-au lovit de acelaşi refuz din partea femeii, pe care localnicii o acuză că îi ia pensia bătrânei.
Bunica ar putea fi dusă la centrul de bătrâni de la Ulieşti, unde i s-a făcut loc şi unde ar putea fi îngrijită corespunzător. Pastorul din comuna Produleşti s-a oferit să-i plătească diferenţa de contribuţie pe care bătrâna nu o poate acoperi. Singura problemă rămâne familia, care nu le permice celor bine intenţionaţi să o ajute pe femeia chinuită de soartă şi de propriile-i rude. Oamenii din sat spun că familia bătrânei vrea să primească o despăgubire de oridinul zecilor de mii de lei, pe care ar fi cerut-o şoferului care a lovit-o pe bunica Iulia.