Casa și biserica preoților Pandelică din localitatea ialomițeană Reviga au fost mistuite de flăcări. Un incendiu puternic a ars în câteva ore toată agoniseală și investiția preoților. Acestia își contruiseră o biserică proprie în curtea casei. Cei doi preoți au fost caterisiți cu ani în urmă. Cu toate acestea, sute de persoane veneau în fiecare săptămână la ușile lăcașului de cult cu gândul că preoții vor face o minune pentru ei.
Incendiul a izbucnit la puțin timp după slujba de Sfântul Dumitru și a cuprins toată gospodăria. Cei doi preoți din Reviga, tată și fiu, au fost caterisiți în urmă cu 7 ani. Aceștia își construiseră o biserică proprie în curtea casei. După slujbă, familia preoților a plecat la un parastas într-o altă localitate. Acasă au rămas două rude. Ele au observat focul și au sunat după ajutor.
Flăcarile s-au extins rapid și au mistuit lăcașul de cult, casa și magaziile. Șapte autospeciale de pompieri și 27 de militari au actionat timp de mai bine de 4 ore pentru a stinge valvătaia. Oamenii cred că focul a fost pus de o mână criminală sau că este vorba de un blestem.
Pompierii vor cerceta de la ce a pornit focul, iar polițiștii au deschis de asemenea o anchetă.
sursa: TVIALOMITA.RO