La vârsta la care alte copile se jucau cu păpușile, minorele racolate din Argeș și Dâmbovița treceau prin traume greu de închipuit chiar și de un adult. Pe copilăria lor s-a pus un preț, banii îi primeau părinții care spun că erau păcăliți, iar copiii ajungeau victime ale traficului de minori, erau exploatați, abuzați sexual și supusi unor orori. Totul pentru plăcerea străinilor. Un neamț era cel care și-ar fi satisfăcut poftele sexuale cu unele dintre fete și tot el ar fi făcut selecția mai departe. Îngrozitor este faptul că printre victime sunt și copii ai traficanților.
După perchezițiile din Argeș și Dâmbovița desfășurate în dosarul de trafic de minori și pornografie infantilă, autoritățile au scos la iveală detalii incredibile. Potrivit anchetatorilor materialele pornografice, video sau audio, erau distribuite, inclusiv prin rețelele de socializare, clienților ajungeau să plătească și până la 600 de euro/ minutul de video. Prețul varia: între 200 de euro și 600 de euro/minut.
Conform surselor judiciare citate de sursata.ro, unele fetițe erau rude cu proxeneții. Aceleași surse spun că, până în prezent, nu există indicii care să conducă la concluzia că părinții cunoșteau ce se întâmplă cu odraslele lor. Greu de crezut având în vedere că după ce erau exploatați, unii copii erau aduși din nou în țară la familii. Dincolo de cele șapte persoane din Argeș și Dâmbovița vizate în ancheta, autoritățile germane au mai arestat cinci suspecți. Vorbim de patru români și un milionar german, prinși în afara granițelor. Selecția făcută pe baza filmulețelor revenea cetățeanului german arestat.
La centrul DGASPC din Pitești au ajuns 13 copii cu vârste între un an și 14 ani, atât victime, cât li frați ai acestora. Aceștia vor fi preluați în regim de urgență de asistenți maternali. Problema este că legea permite rudelor apropiate copiilor să îi preia dacă fac dovadă că au condiții necesare. Aici autoritățile vor fi în alertă pentru că sunt necesare anchete sociale stricte.
Cei șapte suspecți argeșeni și dâmbovițeni au fost aduși la sediul DIICOT Pitești. Ororile nu pot fi descrise în cuvinte, cert este că totul se petrecea conform scenariilor și fanteziilor sexuale ale celor care plăteau pentru filmulețe, iar în cazul victimelor traficului de minori, acestea erau abuzate sexual în destinațiile din străinătate. Conform sursata.ro, cei în cauză ar fi justificat deplasarea în străinătate cu promisiunea evaluării minorilor pentru oferirea unor eventuale burse educative. În Argeș au fost efectuate descinderi în două locuințe din comuna Leordeni (Cotul Malului), iar în județul Dâmbovița, oamenii legii au făcut percheziții în comuna Crângurile, sat Voia.
CALVAR ÎN LOCUL COPILĂRIEI: EXPLOATAȚI ȘI ABUZAȚI PE BANI MULȚI
12
articolul precedent