Plătesc taxe şi impozite la nivelul celor din oraşe, traiesc în cartiere ale municipiului Târgovişte, însă duc traiul sătenilor din comunele uitate de lume. Locuitorii cartierului Priseaca, precum şi cei care au locuinţe pe strada Nifon din Târgovişte au condiţii asemeni cu cele din Evul Mediu. Circulă pe străzi pline de gropi, nu au gaze, sisteme de canalizare, iar mormanele de gunoi mai au puţin să le ajungă la geamurile caselor.
Cei care au avut ghinionul să se nască în cartierul Priseaca din municipiul Târgovişte sau cei care, mai grav, au cumpărat teren şi şi-au construit o casă au rămas până acum cu speranţa că şi se va găsi o rezolvare şi pentru problemele lor. Şi astăzi, sunt locuinţe neracordate la sistemul de alimentare cu gaze, străzile sunt pline de gropi, care după fiecare ploaie se transformă în bălţi. De asemenea, pentru că lipseşte canalizarea şanţurile din faţa gospodăriilor sunt mereu pline cu apă, iar curţile le sunt inundate. Pentru a afla direct de la oameni care sunt problemele reale cu care se confruntă, candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Târgovişte, Ciprian Prisăcaru a mers în cartierul Priseaca şi a stat de vorbă cu oamenii.
Iar nemulţumirile oamenilor s-au dovedit a fi nenumărate.
Concluzia candidatului PNL la primăria Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, după revederea problemelor din cartierul Priseaca a fost că lucrurile pot fi îndreptate, pentru că atunci când îţi pasă se găsesc şi soluţii.
În mijlocul municipiului Târgovişte, pe Strada Nifon, aceleaşi probleme. Poate şi mai grav că aici mormanele de gunoaie au pus stăpânire pe terenurile din apropierea caselor şi nimeni nu ia vreo masură.
Candidatul PNL pentru funţia de primar al municipiului Târgovişte, Ciprian Prisăcaru a dat asigurări că toate aceste probleme pot fi rezolvate atunci când există bunăvoinţă şi interes pentru ca omul de rând să poată duce un trai cel puţin decent.