Stiri din judetul Dambovita
DAMBOVITA
-
BREAKING NEWSDAMBOVITAIalomita
AGENȚI DE POLIȚIE DE LA BRIGADA AUTOSTRĂZI, SĂLTAȚI DE DGA PENTRU LUARE DE MITĂ
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatLa data de 15.03.2018, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au procedat la efectuarea a 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Constanța și au pus în executare un număr de 5 mandate de aducere, emise pe numele a cinci suspecți, agenți de poliție în cadrul I.G.P.R. – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. În fapt, în perioada iulie – august 2017, în timp ce suspecții se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de supraveghere și control al traficului rutier pe Autostrada A2, au pretins și primit sume de bani sau bunuri de la mai mulți conducători auto, pentru a nu proceda la sancționarea contravențională. De asemenea, au existat mai multe situații în care unii dintre agenții de poliție care au constatat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, nu au aplicat sancțiuni contravenționale. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenți de poliție au întocmit și semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenție. Cauza penală a fost inițiată ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Ialomița, iar perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Constanța. Foto cu caracter ilustrativ!
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
REȚINUT PENTRU CĂ ȘI-A AMENINȚAT FOSTA IUBITĂ ȘI A INTRAT PESTE EA ÎN CASĂ – VIDEO!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 42 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și violare de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul și-ar fi amenințat concubina cu acte de violență și ar fi pătruns fără drept în locuința acesteia. Bărbatul a fost prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis ca suspectul să fie cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
APROAPE 1000 DE AMENZI ȘI ZECI DE PERMISE REȚINUTE ÎN URMA ACȚIUNII DE IERI A POLIȚIEI RUTIERE DÂMBOVIȚA
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimat961 de sancțiuni contravenționale aplicate, 2 infracțiuni constatate, 88 de permise de conducere reținute și 11 certificate de înmatriculare retrase sunt câteva din rezultatele obținute de polițiștii de la rutieră în urma unei razii organizate pe raza județului La data de 14 martie a.c., polițiștii de la rutieră au acționat pe raza întregului județ pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic. Activitățile polițiștilor s-au concentrat pe principalele drumuri județene și naționale ce tranzitează județul Dâmbovița. În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 2 infracțiuni, au aplicat 961 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 196.286 de lei și au reținut 88 de permise de conducere. Din totalul amenzilor, 458 au fost pentru neportul centurii de siguranță, 145 pentru utilizarea telefonului mobil fără a avea activ dispozitivul „handsfree”, 68 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietoni și 81 pentru indisciplina pietonală. Alte 11 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru opriri în locuri interzise, una pentru șofat sub influența băuturilor alcoolice și 6 pentru depășiri neregulamentare. Pentru defecțiuni tehnice, polițiștii au aplicat 12 amenzi, iar pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, 47. Față de 68 de conducători auto a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere ca urmare a încălcării regulilor privind acordarea priorității de trecere. Alte 6 permise de conducere au fost reținute pentru depășiri neregulamentare și 8 pentru viteză excesivă. De asemenea, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare și 8 seturi de plăcuțe de înmatriculare. …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
PEDEAPSĂ: PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS: 1 ANI ȘI 4 LUNI CU EXECUTARE; PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS, BĂUT ( 0,14 PE ETILOTEST) ȘI PENTRU CĂ A OMORÂT O FETIȚĂ – 2 ANI CU SUSPENDARE!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 7 minute timp estimatCaz revoltător la Găești! Un individ ,care a accidentat mortal o fetită de 7 ani care traversa strada regulamentar, nu avea permis de conducere și era și băut, a fost condamnat la închisoare cu SUSPENDARE. Același individ, judecat într-un dosar mai vechi pentru că a condus fără permis a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu EXECUTARE. După ce legi se judecă la judecătoria Găești? Individul care a accidentat mortal o fetiță la Mătăsaru pe 11 iunie 2016 a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Moise Emilian era băut și nu avea permis de conducere când a produs accidentul. Aflat la volanul unui BMW decapotabil, cu muzica la maxim, distrându-se împreună cu alți doi amici, bărbatul în vârstă de 32 de ani a spulberat, pur și simplu, copilul care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni. El a vrut să dea vina pe unul dintre prietenii aflați în mașină, care avea permis, dar care se afla sub influența alcoolului. Polițiștii i-au condus la secție pe cei doi pasageri, pentru că vinovatul fugise de la locul accidentului. Deși unul dintre ei, cu alcoolemia foarte mare, acceptase să ia vina asupra lui, când a aflat consecințele faptei, a spus adevșrul. De asemenea, cel din spate avea filmări din interiorul autoturismului, care dovedeau clar cine s-a aflat la volan, dar care au arătat și ce distracție era pe ei, cu manelele la maxim. Individul a fost prins la miezul nopții și adus la audieri. La început, și-a recunoscut fapta, iar ulterior și-a schimbat declarația. După aproape doi ani de procese, judecătorii din Găești au hotărât ca inculpatul să fie condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, o pedeapsă mult prea blândă pentru gravitatea faptelor comise, spun localnicii. Iată soluția pe scurt: În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 și 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal: Condamnă pe inculpatul Moise Emilian, în Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în comuna Mătăsaru, sat Mătăsaru nr.93, județ Dâmbovița, cu antecedente penale: – la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă din data de 11.06.2016. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 și 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 38 alin. 1 Cod penal: Condamnă pe același inculpat: – la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă din data de 11.06.2016. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Condamnă pe inculpatul Moise Emilian la pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni, pedeapsa rezultantă fiind aceea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 91 și art. 92 Cod penal: Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru) ani care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal: Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Moise Emilian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal: Dispune ca inculpatul Moise Emilian să presteze muncă neremunerată timp de 60 de zile la Primăria Mătăsaru sau în cadrul unei alte entități stabilite de Serviciul de Probațiune Dâmbovița, având în vedere posibilitățile concrete de executare existente la nivelul acestui serviciu de probațiune. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal : Atrage atenția inculpatului asupra conduitei viitoare precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligațiile ce și revin pe durata termenului de supraveghere, în sensul că suspendarea se poate revoca urmând a se dispune executarea pedepsei. Constată că în timpul procesului penal inculpatul a fost supus măsurilor preventive și anume reținere în perioada 12.06.2016-13.06.2016 și control judiciar de la data de 13.06.2016 până la data de 21.06.2017. În temeiul 19 alin. 5 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1349 și art. 1357 Cod Civil: Admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile Niculae Elena, Mihai Vasile, Niculae Bogdan- Marian și Mihai Vasilichia Obligă pe SC Carpatica SA prin lichidator Casa de Insolvență Transilvania Filiala Cluj să plătească: – părții civile Niculae Elena suma de 2491,34 lei cu titlu de daune materiale și 300.000 lei reprezentând prejudiciul moral. – părții civile Mihai Vasile suma de 300.000 lei reprezentând prejudiciul moral suferit prin comiterea faptei. – părții civile Niculae Bogdan- Marian suma de 100.000 lei reprezentând prejudiciul moral suferit prin comiterea faptei – părții civile Mihai Vasilichia suma de 50.000 lei reprezentând prejudiciul moral suferit prin comiterea faptei în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală Obligă pe inculpat la 2.500 lei cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 408 și următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2018 Același individ a fost judecat pentru conducere fără peris, tot la Judecătoria Găești, faptă constată înainte de producerea accidnetului în urma căruia fetița a murit. În acest dosar , judecătorii l-au condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare cu executare. Individul se află în acest moment în spatele gratiilor.
-
DAMBOVITA
ANUL INVESTIȚIILOR ÎN BĂLENI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatPrimăria Băleni a demonstrat încă odată că necesitățile localnicilor primează. …
-
DAMBOVITAPrahova
INTERVENŢII LA INUNDAŢII
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatÎn urma precipitaţiilor abundente căzute în data de 13 martie …
-
DAMBOVITA
PRINŞI CĂ FURĂ CURENT…DIN NOU
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatNici dosarele penale și nici amenzile de mii de lei …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
CUTREMUR PUTERNIC ÎN ROMÂNIA
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 0 minute timp estimatUn cutremur puernic s-a produs în România, în urmă cu …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
INCIDENT GROAZNIC ÎN ZONA TITU! UN INDIVID SE MASTURBA ÎN FAȚA COPIILOR MINORI -VIDEO!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatImagini şocante pentru copiii din zona Titu, unde un tânăr de 26 de ani, din Bucureşti, şi-a satisfăcut plăcerile fizice pe stradă, în faţa prichindeilor. Individul a venit în judeţul Dâmboviţa la iubita sa, din Ulieşti şi petrecea ore întregi, zilnic, pe străzile din apropierea şcolilor sau în locurile în care se jucau copiii. Fie stătea în maşină, fie se plimba dezbrăcat pe stradă, tânărul nu se jena să facă gesturi obscene, atât în faţa fetiţelor, cât şi a băieţeilor, din ciclurile primar şi gimnazial. Părinţii şi bunicii copiilor spun că bărbatul le-ar fi oferit şi bani micuţilor pentru a se urca cu el în maşină. Copiii au povestit cele întâmplate, iar părinţii l-au urmărit ca în filme şi au anunţat şi poliţia. Individul a fost prins de oamenii legii în Braniştea şi a primit control judiciar pentru 60 de zile. În faţa anchetatorilor a spus că pe stradă se simte cu adevărat liber şi nu are nicio inhibiţie. Poliţiştii l-au trimis înapoi în capitală, unde are domiciliul.
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
EXERCIȚIU PENTRU TESTAREA PLANULUI DE URGENȚĂ EXTREMĂ ÎN DOICEȘTI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatExerciţiu pentru testarea planului de urgență externă în localitatea Doiceşti. …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITAPrahova
INCIDENT GROAZNIC PE DN 1 B, LÂNGĂ PLOIEȘTI. O TÂNĂRĂ DE 21 DE ANI ESTE ÎN STARE GRAVĂ
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatO tânără de 21 de ani a fost găsită lungită …
-
DAMBOVITA
SE LUCREAZĂ LA PODUL DE LA SĂTENI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatSe lucrează de zor la podul de la Săteni care …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
PANICĂ ÎN TÂRGOVIȘTE! SE TRAGE CU TUNURILE!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatDe ore bune , telefoanele redacției MDITV sună continuu. Sunt …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
JANDARM DÂMBOVIȚEAN, CAMPION LA “RUN FOR LIFE”
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatPlutonierul major Timofte Ionuț a reprezentat timp de peste 3 ani Jandarmeria dâmboviţeană prin participarea la mai mult de 40 de competiții sportive (maratoane montane, semimaratoane pe asfalt etc.), la care a obținut rezultate notabile. Weekend-ul trecut jandarmul montan a obținut un nou rezultat remarcabil. S-a clasat pe locul întâi la semimaratonul „Run for Life”, aflat la a II-a ediţie şi desfășurat în Parcul IOR din municipiul Bucureşti. Pasionat de sport, dar mai ales de alergare, jandarmul a intrat în competiţia care a reunit peste 400 de participanți, la categoria – 18-34 ani – masculin (21 km). Concursul a fost organizat în scop caritabil constituind o pledoarie pentru viaţă, sănătate, solidaritate umană şi susţinerea luptei împotriva maladiei secolului XXI : cancerul. Subofițerul va participa și pe 31 martie a.c., la semimaratonul – “Intersport” Braşov, care va consta în parcurgerea unui traseu de circa 21 km, cu diferență de nivel de 600 m. Plutonierul major Timofte Ionuț îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița din anul 2006 fiind încadrat la Postul de Jandarmi Montan Zănoaga.
-
DAMBOVITA
AUTOSTRADA A1, PLINĂ DE GROPI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatMare grijă dacă circulaţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti! Topirea bruscă a …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
SCENE ȘOCANTE! DOUĂ FETE AU FOST ACCIDENTATE DE UN TÂNĂR CARE VOIA SĂ-ȘI CALCE RIVALUL CU MAȘINA
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatScene șocante la Mătăsaru, în Dâmbovița. Un tânăr de 26 …
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
S-A TĂIAT ÎN PÂNZA UNUI GATER ÎN TIMP CE TĂIA LEMNE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatIncident groaznic la Cobia, în Dâmbovița. Un bărbat de 70 …
-
În luna femeii MDITV v-a prezentat cele mai frumoase povești …
-
DAMBOVITA
SITUAŢIA DOCTORULUI GEAMBAŞU, ÎNCĂ INCERTĂ
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatSituatia doctorului Geambaşu, din cadrul Spitalului Orăşenesc Pucioasa, acuzat …