Un bărbat din Giurgiu a fost reținut de polițiști după ce asupra lui s-au găsit droguri de risc. În autoturismul bărbatului oamenii legii au găsit cannabis, cântar electronic și țigări cu substanțe interzise. Acesta a fost plasat sub control judiciar.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu sub coordonarea procurorilor D.I.I.I.C.O.T. – Giurgiu, au depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Giurgiu, bănuit că deține droguri de risc. În interiorul autoturismului acestuia, au fost găsite aproximativ 190 de grame de cannabis, 2 grindere, 2 pliculețe cu fragmente verde-oliv, un cântar electronic și o țigară tip joint. În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea vânzării și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru propriul consum.
Ulterior, față de acesta a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.