HANDBALIȘTII DE LA CSU TÂRGOVIȘTE AU PIERDUT LA BACĂU LA UN SCOR NEVEROSIMIL, 27-74
Infrangere rusinoasa pentru handbalistii de la CSU Targoviste: 27-74 la Bacau, rezultat care are toate sansele sa intre in cartea de recorduri ale sportului romanesc. Echipa de handbal e finantata de Minister, iar in campionatul Ligii a II-a aflat in desfasurare nu a obtinut nicio victorie pe teren.14-60 si 28-60 cu Iasi, 29-64 in tur cu Bacau, 26-62 cu Galati si, cel mai recent, 27-74 cu Bacau, acestea sunt cateva dintre rezultatele rusinoase ale clubului Universitatii Valahia. Infrangerea din week-end, de proportii incredibile pentru specialisti, e cea mai drastica din acest sezon pentru jucatorii antrenati in timpul liber de Aurel Iancu. MDI TV a incercat – fara succes insa – sa il contacteze pe antrenorul echipei care face intreg sportul dambovitean de rusine. Iancu nu a raspuns apelurilor noastre telefonice. In clasamentul Diviziei A, al doilea esalon valoric al handbalului romanesc, CSU Targoviste e pe ultimul loc. Cifrele sunt uluitoare: 19 meciuri jucate, 18 pierdute, unul castigat la masa verde, 921 de goluri primite, adica o medie de aproape 50 pe meci. Clubul Universitatii Valahia a cheltuit, in primele patru luni ale anului, peste 100.000 de lei, bani care au venit de la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Asta in conditiile in care performanta e un cuvant strain pentru sportivi si pentru antrenorul-manager Iancu, preocupat mai degraba sa isi rotunjeasca veniturile personale.