Acasa SPORT CHINDIA E PE PRIMUL LOC!

CHINDIA E PE PRIMUL LOC!

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 25 vizualizari 1 minute timp estimat

Schimbare de lider în seria a șasea a Diviziei C, serie în care evoluează echipe din Muntenia și Ardeal! În prima etapă a mini-returului, Chindia a bătut la scor de neprezentare pe Păpăuți, 3-0 și s-a instalat în fruntea seriei, profitând de pasul greșit al celor de la SCM Pitești, 2-2 acasă cu prahovenii de la Conpet. Călin, Ghiță și Grigore, ultimul în prelungiri, au punctat pentru echipa din Târgoviște, care a jucat pe Eugen Popescu în fața a 500 de spectatori.

Bucuria de la Târgoviște a fost umbrită de atitudinea incredibilă a președintelui Chindiei, Mugur Porumbacu. Șeful clubului le-a interzis angajaților să dialogheze cu presa la finalul jocului cu FC Păpăuți. Porumbacu a anulat conferința de presă, altfel obligatorie la nivelul acesta, potrivit regulamentelor FRF în vigoare, sfidându-i pe jurnaliștii prezenți în număr mare la stadion sâmbătă după-amiază.

Se pare că Porumbacu ar fi ieșit șifonat serios după întâlnirea cu asociații, de săptămâna trecută. Oamenii care dau banii la Chindia i-ar fi adus reproșuri grave, iar fostul președinte de la CS Otopeni ar fi în mare pericol.

I.M

 

http://youtu.be/nDEQaYFUYLs

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies